Tecău, convins de ce va urma în cazul Halep: Dezvăluirea fostului campion de la US Open și Wimbledon

Tecău, convins de ce va urma în cazul Halep: Dezvăluirea fostului campion de la US Open și Wimbledon

Suspendarea Simonei Halep (31 de ani) pentru dopaj, timp de 4 ani, a aruncat în aer lumea sportului românesc. Pentru că, deși era evident că „Simo“ va primi o pedeapsă, fiind direct responsabilă pentru ce i se găsește în organism, mulți au sperat ca această suspendare să fie una mică, care să acopere perioada în care ea a stat pe tușă, de-a lungul anului 2023.

Horia Tecău, căpitan nejucător al echipei României de Billie Jean King Cup

Horia Tecău, căpitan nejucător al echipei României de Billie Jean King Cup

Din păcate, nu s-a întâmplat așa și, la cum arată acum situația, Halep va avea drept de joc în... octombrie 2026. Pe când va avea 35 de ani. Comentând această situație teribilă pentru Digi Sport, Horia Tecău (38 de ani) s-a arătat convins că „Simo“ va trece peste acest moment înfiorător de greu.

Ce a spus Horia Tecău?

*Am avut o discuție cu Simona înainte de aflarea suspendării. Se simțea nasol, voia să fie puternică și să treacă peste situație.

*Mi-ar plăcea ca, indiferent ce s-a întâmplat pe lângă ea, cineva să-și asume responsabilitatea pentru această situație. Nu vreau să fac scenarii acum. N-am nicio claritate totală asupra situației. Toți am luat suplimente, alți jucători iau în continuare. Cumva dacă acest caz s-a întâmplat, se poate întâmpla oricui...

*Îmi doresc ca Simona să se simtă bine în interior și împăcată de corectitudinea ei, de imaginea ei, de susținerea pe care o are în jur. Toată lumea e șocată de această situație. O știm de când eram copii, am văzut-o cât de determinată și serioasă a fost tot timpul. Credem în ea în continuare.

*Simona se va apăra până la capăt să-și demonstreze nevinovăția și să-și încheie cariera cu o imagine și cu un sentiment bun. Am încredere că va trece peste acest eveniment. Mai avem speranțe că prin acest apel la TAS (n.r. Tribunalul de Arbitraj Sportiv), această suspendare să se reducă cât mai mult.

*Suspendarea de 4 ani e dură. Mi se pare enorm. Cumva simțeam că urma să vină o suspendare, după cât se analiza toată situația. În sinea mea, speram să fie suspendarea cât mai mică. Deja cu un an stat, speram ca suspendarea să fie de jumătate de an. Așa mi s-ar fi părut o victorie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!