Teatrul 'Ion Creangă' reia, din 28 februarie, spectacolele dedicate copiilor peste 6 ani
Teatrul "Ion Creangă" a anunţat, joi, relansarea, începând din 28 februarie, a seriei marilor poveşti dedicate copiilor cu vârsta peste 6 ani.
Noul program de reprezentaţii este găzduit de Teatrul Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian", în Sala Opereta, care permite participarea unui număr de 150 de spectatori, în condiţii de deplină siguranţă, conform tuturor măsurilor de distanţare socială aflate în vigoare, se precizează într-un comunicat de presă.
Parteneriatul a fost iniţiat în contextul în care Teatrul "Ion Creangă" continuă să-şi desfăşoare activitatea în alte spaţii decât cel propriu, sala sa de spectacol din Piaţa Amzei aflându-se în curs de amenajare, reabilitare şi refuncţionalizare.
Primul spectacol, programat pe 28 februarie, la ora 11,00, este "Jack şi vrejul de fasole", pus în scenă de Octavian Jighirgiu după povestea lui Joseph Jacobs.
Din distribuţie fac parte actorii Ciprian Niculae, Vera Linguraru, Eduard Petre Jighirgiu, Daniel Tudorică, Nicoleta Rusu, Oana Bănuţă, Cristian Boeriu, Cezar Vlad Popescu, Valeria Stoian, Andreea Gaica, Eliza Teofănescu, Ilinca Atanasiu, Dan Clucinschi, Iuliana Costiniu şi Claudian Şiman.
"Ne bucurăm să putem readuce marile poveşti din repertoriu în sala de spectacol. 'Jack şi vrejul de fasole', premiera anului 2019 la Teatrul 'Ion Creangă', s-a jucat mult, s-a jucat cu casa închisă şi a fost unul dintre titlurile care au fost solicitate constant de public, alături de alte spectacole îndrăgite cum sunt 'Vrăjitorul din Oz' sau 'Punguţa cu doi bani' şi, din păcate, mai întâi ca urmare a suspendării activităţii teatrelor, mai apoi în lipsa unei săli proprii cu o scenă generoasă, unde să avem condiţiile tehnice necesare, nu a fost posibil să îl jucăm. Dar, acum, datorită colaborării cu Teatrul Naţional de Operetă 'Ion Dacian', toate aceste spectacole excepţionale revin în programul nostru. Pentru echipa Teatrului ' Ion Creangă', după acest hiatus extins în care ne-am concentrat doar pe segmentul nostru de producţii mici, pentru bebeluşi şi preşcolari, a fost o veste excelentă. Suntem siguri că şi pentru spectatorii noştri este o veste bună şi de-abia aşteptăm să ne revedem", a declarat managerul teatrului, Gabriel Coveşeanu.
Biletele pentru spectacolul "Jack şi vrejul de fasole" se pot achiziţiona online, pe Entertix.ro (bit.ly/Bilete_28feb), sau de la Casa de Bilete a Teatrului "Ion Creangă". AGERPRES