Tătaru: Sperăm ca în următoarea săptămână să asistăm la o stabilizare a numărului de cazuri de COVID
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, speră ca în următoarea perioadă să se stabilizeze numărul de infectări cu COVID-19.
"Sperăm ca în următoarea săptămână să putem asista la o stabilizare a numărului de cazuri şi să ne îndreptăm spre un parcurs descendent, dar depinde doar de noi toţi să putem ajunge la acest nivel", a declarat ministrul Sănătăţii, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi.
El a spus că la nivel naţional au fost raportate 1.350 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 448 de cazuri care se află în terapie intensivă.
"Putem gestiona acest număr de cazuri, dar, repet, ceea ce am spus de fiecare dată, nu se tranşează această problemă în spital. Aici corpul medical spitalizează, tratează, evaluează, externează, avem din păcate şi decese. Se tranşează în faza de prespital, acolo unde se produce transmitere şi apar cazurile infectate. Recurg la acelaşi îndemn de a respecta regulile, de a purta mască în spaţiile închise, în mijloace de transport în comun, la locul de muncă, în spaţiile deschise aglomerate. La nivel local fiecare Comitet de Situaţii de Urgenţă ia decizia unde sunt acele spaţii deschise, între ce ore se poartă mască", a spus ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Preda)