Tătaru: Proiectul de lege privind cerinţele CCR este gata; mâine îl punem pe ordinea de zi a Guvernului
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat duminică, faptul că proiectul de lege pentru punerea în concordanţă a cerinţelor Curţii Constituţionale privind carantinarea şi izolarea persoanelor cu COVID-19 este gata, acesta urmând să fie pus, luni, pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern.
"Noi suntem în acest moment, începând de vineri, de când a apărut motivarea Curţii Constituţionale, în elaborarea unui proiect de lege care este gata. Mâine vom avea o şedinţă de Guvern în care îl vom ridica pe ordinea de zi şi vrem să aducem în concordanţă un proiect de lege cu cerinţele Curţii Constituţionale. Odată ce vom avea adaptate, statuate şi votate în Parlament ce înseamnă boală transmisibilă, ce înseamnă carantină, ce înseamnă izolare, ce înseamnă pacient internat, sunt momente pe care le vom pune pe tapet şi ne vom întoarce la ce înseamnă identificarea unui focar, izolarea unei zone, carantinarea unei zone", a spus Tătaru la Realitatea Plus.
Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii a menţionat că în starea de alertă nu se mai poate detaşa personal medical dintr-un spital în altul la fel de uşor cum se întâmpla în timpul stării de urgenţă.
"Pentru noi, ca personal medical, să putem detaşa personal medical dintr-o parte în alta, de la un spital la altul... în starea de urgenţă o puteam face, în starea de alertă ne trebuie acceptul personalului şi angajatorului. S-au diminuat aceste detaşări şi atunci a trebuit (...) să transferăm bolnavi dintr-o parte în alta, din terapiile intensive care erau suprapopulate în terapiile intensive ale spitalelor care aveau locuri. În starea de urgenţă detaşam chiar în acel loc personal. Nu s-a mai putut face în acest moment", a afimat Tătaru. AGERPRES/ (A - autor: Dana Piciu, editor: Anamaria Constantin, editor online: Alexandru Cojocaru)