Tătaru, la Constanţa: Turiştii să respecte regulile recomandate privind COVID-19, chiar dacă nu există cadru legislativ
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat miercuri, la Constanţa, că turiştii aflaţi pe litoral trebuie să respecte regulile recomandate în actuala perioadă de pandemie şi speră ca la jumătatea săptămânii viitoare să existe cadrul legislativ în acest sens.
"Turiştii trebuit să ştie că, chiar dacă nu mai există cadrul legislativ pentru o perioadă, noi sperăm ca la jumătatea săptămânii viitoare să avem acest cadru legislativ, trebuie să respecte aceleaşi reguli. Cei care sunt asimptomatici sau care solicită externarea să meargă în izolare voluntară la domiciliu măcar 14 zile. Cei care se simt rău să se prezinte la unităţile de primire urgenţe, să evalueze starea lor de sănătate. Un simptom respirator trebuie tratat şi trebuie suspicionat ca o infecţie cu COVID", a spus Tătaru.
El a confirmat, totodată, ipoteza că tinerii care se distrează pe litoral, fără respectarea regulilor transmise de autorităţi, pot transmite virusul în alte judeţe. De asemenea, Tătaru nu a exclus varianta că aglomerările de turişti de pe litoral pot deveni focare de infecţie COVID-19.
"Există această posibilitate. Tot ceea ce înseamnă contact fizic prelungit, nepăstrarea unei distanţări fizice, pot face o transmitere. Simptomatologia într-o infecţie COVID începe din a doua până în a zecea zi. Tinerii se pot distra în condiţiile şi în normele pe care le-am stabilit cu cei de la HORECA. Am stabilit nişte norme de desfăşurare şi funcţionare atât a plajelor, teraselor, cât şi a hotelurilor", a menţionat ministrul Sănătăţii, adăugând că "există posibilitatea ca aglomerările să devină focare" şi că "în acest moment (...) nu trebuie gestionată neapărat Constanţa, ci tot ce se întâmplă în acest sezon estival".
Întrebat cum sunt verificate persoanele care stau în izolare, ministrul a spus că medicul de familie trebuie să ia legătura cu acestea.
"În acest moment, regula este cea a medicului de familie care trebuie să ia legătura cu acest pacient, dar legal nu-l putem obliga ca în casă să facă această izolare. Recomandarea rămâne aceeaşi ... măcar medical, epidemiologic", a afirmat Nelu Tătaru. AGERPRES