Tătaru: Am făcut o solicitare de 10 milioane de doze de vaccin; am vrut să asigurăm măcar pentru jumătate din populaţie

Tătaru: Am făcut o solicitare de 10 milioane de doze de vaccin; am vrut să asigurăm măcar pentru jumătate din populaţie

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat sâmbătă, la Iaşi, că a făcut solicitat Uniunii Europeană zece milioane de doze de vaccin pentru COVID-19, în momentul în care va fi disponibil.

"Am făcut o solicitare de 10 milioane. Am vrut să asigurăm măcar pentru 50% din populaţie. Să vedem cât vom primi de la nivelul Uniunii Europene din această cantitate cerută", a declarat ministrul Sănătăţii în cadrul unei conferinţe de presă.

El a precizat că în primul rând vor fi vaccinaţi cei care fac parte din categoriile cele mai expuse.

"Acei lucrători care sunt personal medical, cei cu vârste extreme (copii şi bătrâni - n.r), cei care au comorbidităţi trebuie să beneficieze de acest vaccin", a spus Nelu Tătaru. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: George Onea, editor online: Andreea Preda)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...

5 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”