Tatăl presupusului autor al atentatului de la Manchester a făcut parte dintr-o fostă grupare islamistă

Tatăl presupusului autor al atentatului de la Manchester a făcut parte dintr-o fostă grupare islamistă

Tatăl presupusului autor al atentatului de la Manchester a fost membru al Grupului de luptă islamic libian (LIFG), foarte activ în anii '90, a declarat joi un oficial al forțelor de securitate de la Tripoli, relatează AFP.

'Da, a fost membru al LIFG', ostil regimului Muammar Gaddafi, a declarat Ahmed Ben Salem, purtătorul de cuvânt al serviciilor de securitate libiene, în legătură cu Ramadan Abedi, care a fost arestat miercuri în capitala libiană.

Fiul său, Salman, este presupusul autor al atentatului în care au fost ucise 22 de persoane și rănite cel puțin 60 luni seara la ieșirea de la un concert la Manchester, în nord-vestul Angliei. El a murit în atacul revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI).

Urmărit de regimul Gaddafi, la fel ca alți membri ai LIFG, Ramadan Abedi și-a găsit refugiu în Marea Britanie înainte de a reveni în țară în 2011 pentru a lupta alături de rebeli împotriva forțelor fidele lui Gaddafi în timpul revoltei din același an, potrivit mass-media britanice.

După căderea regimului Gaddafi, el a ocupat o funcție de conducere în cadrul Direcției de poliție din Tripoli, a adăugat Ben Salem care nu a putut preciza dacă acesta se mai află în funcție. 'Ancheta este în curs de desfășurare. El este în continuare interogat. Nu pot da mai multe detalii', a adăugat Ben Salem.

LIFG a fost înființat la începutul anilor '90 în Afganistan de către libieni care doreau să lupte împotriva sovieticilor și care au rămas acolo după plecarea acestora din urmă. Crearea sa a fost anunțată în mod oficial în 1995, cu unicul scop de a răsturna regimul Muammar Gaddafi. După ce au dejucat o tentativă de asasinat împotriva lui Gaddafi, serviciile de securitate ale dictatorului au lansat o luptă acerbă împotriva LIFG.

AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit...

2 VIDEO Pe cerul Spaniei, chiar înainte de inundațiile devastatoare

3 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

4 VIDEO Fostul polițist Viorel Teacă și-a publicat talonul de pensie, deși susținea că vrea să renunțe la acest drept

5 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…