Țările care au interzis TikTok. Securitatea și confidențialitatea aplicației, sub semnul întrebării

Țările care au interzis TikTok. Securitatea și confidențialitatea aplicației, sub semnul întrebării

Tik Tok este tot mai aproape de a fi interzis în SUA, după ce Camera Reprezentanților a adoptat un proiect de lege care impune companiei ByteDance să vândă platforma, în caz contrar, se va confrunta cu o interdicție totală în Statele Unite. Securitatea aplicației este pusă la îndoială în multe țări, iar unele state nu mai permit utilizarea platformei pe dispozitivele guvernamentale.

Statele în care TikTok este interzisă - Foto Arhivă

Statele în care TikTok este interzisă - Foto Arhivă

Cea mai recentă țară care a interzis TikTok pe gadget-urile folosite de personalul guvernului federal este Australia. Confidențialitatea și securitatea aplicației deținute de chinezi sunt puse sub semnul întrebări, relatează Euronews.

În ultimele săptămâni, membrii „Five Eyes”: Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Noua Zeelandă și Australia au luat măsuri împotriva TikTok. Specialiștii sunt de părere că pot fi culese date de pe dispozitivele guvernamentale.

În schimb, TikTok dezminte acuzațiile și spune că interdicțiile sunt „dezinformări de bază" și că au fost decise fără „deliberare sau dovezi", potrivit sursei citate. În plus, compania Bytedance, care deține aplicația, susține că este condusă independent și că nu împărtășește date cu guvernul chinez. Un proiect de stocare a datelor utilizatorilor americani este realizat de companie în Texas, despre acest proiect se spune că îi va pune pe americani în afara razei de acțiune a Chinei.

Legile stricte din China în ceea ce privește confidențialitatea datelor au determinat companii precum Yahoo, Airbnb și LinkedIn să părăsească sau să-și reducă operațiunile în această țară.

Țări care interzic aplicația chineză

Cele mai importante instituții ale Uniunii Europene: Parlamentul European, Comisia Europeană și Consiliul UE au interzis TikTok pe dispozitivele personalului , din motive de securitatea cibernetică. Interdicția va intra în vigoare la 20 martie, pentru Parlamentul European. Mai mult decât atât, parlamentarii sunt sfătuiți să elimine aplicația și de pe telefoanele personale.

Din motive de securitate, TikTok va fi interzisă pe toate dispozitivele din Australia deținute de guvernul federal, din 4 aprilie.

Și Estonia pare că se pregătește să oprească folosirea aplicației pe telefoanele de serviciu ale funcționarilor publici.

Pe 16 martie, Marea Britanie a oprit utilizarea TikTok pe toate dispozitivele oficiale ale guvernului. Oliver Dowden, secretar de stat britanic în cadrul Cabinet Office, a anunțat decizia într-o declarație adresată Camera Comunelor din Regatul Unit, conform Euronews.

Aceasta este o măsură de precauție. Știm că există deja o utilizare limitată a TikTok în cadrul guvernului, dar este, de asemenea, o bună igienă cibernetică", a declarat ministrul în discursul său în fața deputaților.

Un raport al Centrului Național de Securitate Cibernetică din Marea Britanie a constatat că "ar putea exista un risc în ceea ce privește modul în care datele guvernamentale sensibile sunt accesate și utilizate de anumite platforme".

Guvernul francez va interzice aplicații precum TikTok, Netflix și Instargram pe telefoanele de serviciu a 2,5 milioane de funcționari publici, din 24 martie.

"Aplicațiile de agrement nu prezintă niveluri suficiente de securitate cibernetică și de protecție a datelor pentru a fi implementate pe echipamente de administrare. Prin urmare, aceste aplicații pot constitui un risc pentru protecția datelor acestor administrații și ale funcționarilor publici", a precizat guvernul francez într-un comunicat.

În Olanda, ministrul de Interne a descurajat utilizarea tuturor aplicațiilor din "țările cu un program cibernetic agresiv care vizează Țările de Jos sau interesele olandeze" pe telefoanele distribuite de guvern, fără a indentifica în mod expres TikTok.

Parlamentul norvegian a interzis TikTok pe dispozitivele guvernamentale în luna martie, permițând totuși funcționarilor publici să folosească aplicația în scopuri profesionale pe dispozitivele lor personale. Ministrul justiției din această țară, Emilie Enger Mehl, a declarat: "Serviciile de informații norvegiene indică Rusia și China ca fiind principalii factori de risc pentru interesele de securitate ale Norvegiei".

Tot din Martie, aplicația este interzisă și pe dispozitivele deținute sau plătite de guvernul din Belgia, timp de jumătate de an, din cauza preocupărilor legate de securitatea cibernetică, confidențialitate și dezinformare.

Și în Danemarca, ministerul Apărării a transmis că „va interzice utilizarea aplicației în unitățile oficiale" ca măsură de securitate cibernetică.

Ministerul a precizat că "au existat considerente de securitate importante în cadrul Ministerului Apărării, combinate cu o nevoie foarte limitată legată de muncă de a utiliza aplicația" și că angajații "sunt obligați să dezinstaleze TikTok de pe telefoanele de serviciu și de pe alte dispozitive oficiale cât mai curând posibil, dacă au instalat-o anterior".

Statele Unite ale Americii

Săptămâna trecută, în SUA a fost votat proiectul de lege care cere companiei ByteDance să se despartă de platformă sau să se confrunte cu o interdicție la nivel național.

Proiectul are nevoie și de aprobarea Senatului, după ce a primit votul din Camera Reprezntanților. În cazul în care ambele camere aprobă proiectul de lege, președintele Joe Biden a declarat că îl va semna și îl va transforma în lege. De altfel, peste 50% din statele americane au interzis deja TikTok de pe dispozitivele guvernamentale din cauza preocupărilor legate de securitatea datelor, iar guvernul SUA a dat agențiilor termen până la sfârșitul lunii martie pentru a șterge aplicația de pe dispozitivele și sistemele federale.

FBI și Comisia Federală pentru Comunicații au avertizat că ByteDance ar putea împărtăși datele utilizatorilor TikTok cu guvernul autoritar din China.

În Canada, la sfârșitul lui februarie, oficialii au anunțat că aplicația va fi interzisă pe telefoanele detținute de guvern. Iar în Noua Zeelandă, aceeași măsură va intra în vigoare de la sfârșitul lui martie și se aplică doar pentru 500 de persoane din complexul parlamentar.

În India, Tik Tok și alte zeci de aplicații chinezești sunt interzise din 2020 datorită preocupărilor legate de confidențialitate și securitate. Iar în Taiwan, Tik Tok are interdicție de folosire în sectorul public de la sfârșitul lui 2022.

Autoritățile pakistaneze au interzis temporar TikTok de cel puțin patru ori din octombrie 2020, invocând preocupări legate de faptul că aplicația promovează conținut imoral. În Afganistan, TikTok și jocul PUBG nu mai pot fi folosite din 2022.

De la sfârșitul anului trecut și Nepalul a interzis platforma de socializare pe motiv că aceasta perturbă "armonia socială" din țară .

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…