Tăriceanu: Miniştrii ALDE nu vor să voteze rectificarea bugetară; sunt nişte priorităţi pe care ei nu le înţeleg

Tăriceanu: Miniştrii ALDE nu vor să voteze rectificarea bugetară; sunt nişte priorităţi pe care ei nu le înţeleg

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a atras atenţia că miniştrii formaţiunii ar putea să nu voteze rectificarea bugetară pentru că în proiect sunt incluse "nişte priorităţi pe care ei nu le înţeleg" şi a subliniat că aşteaptă să fie discutate în coaliţie unele investiţii pe care ALDE le consideră "strategice".

"Varujan Vosganian este unul dintre cei care este nemulţumit de modul în care decurg raporturile în cadrul coaliţiei. Sunt foarte mulţi colegi nemulţumiţi. Sunt foarte mulţi care au venit azi şi au spus că trebuie să ne gândim şi la varianta ieşirii de la guvernare, în condiţiile în care aceste raporturi nu se îmbunătăţesc. Şi i-am spus acest lucru şi doamnei Dăncilă. Cred că a luat notă că trebuie în continuare coaliţia să funcţioneze diferit. Urmează rectificarea bugetară. Am auzit că a fost o discuţie în cadrul PSD (...) în legătură cu rectificarea bugetară. Facem parte dintr-o coaliţie. Aştept ca doamna premier să ne invite la o discuţie despre rectificarea bugetară. Altfel, colegii mei miniştri mi-au spus că nu vor să voteze rectificarea bugetară pentru că sunt "nişte priorităţi" pe care ei nu le înţeleg", a declarat Tăriceanu, miercuri, la Palatul Parlamentului.

El a susţinut că a aflat din presă despre ceea ce ar putea include proiectul de rectificare bugetară.

"Am spus, în nenumărate rânduri, (...) noi punem accent foarte mult pe investiţiile pe care trebuie să le facă Guvernul în diverse lucrări publice de interes larg, prioritare, strategice. Nu se vede acest lucru în proiectul de buget, aşa cel puţin cât a apărut în presă, pentru că nu am primit încă o informare oficială asupra formei de rectificare a bugetului. Ne aşteptăm ca aceste chestiuni să le discutăm dacă se doreşte ca mai departe coaliţia să funcţioneze", a subliniat Tăriceanu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor