Tăriceanu: Legile Justiției sunt cel mai important obiectiv politic și parlamentar al ALDE în această sesiune
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat marți că, pentru ALDE, legile Justiției sunt cel mai important obiectiv politic și parlamentar din această sesiune, precizând că, dacă ministrul Tudorel Toader va prezenta un calendar de adoptare care depășește finalul anului, atunci pachetul de legi va fi asumat de coaliția guvernamentală.
El a adăugat că își menține opinia potrivit căreia factorul politic reprezentat de șeful statului trebuie scos din procedura de numire a procurorilor șefi, dar și pe cea conform căreia Inspecția Judiciară trebuie luată de la CSM.
"Dacă ar fi să facem un sumar al principalelor subiecte în dispută: punctul unu — cine va face în viitor numirea procurorilor — eu am susținut că numirea procurorilor trebuie să fie depolitizată, de aceea am propus ca CSM să fie cel care să facă numirile, evitând factorul politic, care este în prezent președintele. Al doilea element important este locul în care va fi situată instituțional și organizațional Inspecția Judiciară. Am văzut ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă și cred că toate scandalurile din CSM și de la Inspecția Judiciară îmi întăresc și mie convingerea că Inspecția Judiciară trebuie luată în mod obligatoriu de la CSM, pentru că CSM nu poate să fie în același timp și arbitru și jucător și va trebui să găsim o soluție corectă, care să îi dea Inspecției Judiciare independența de care are absolută nevoie", a susținut Tăriceanu.
AGERPRES