Tăriceanu: După decizia CCR am văzut declaraţii fulminante, care cheamă la nesupunere civică; preşedintele nu are alternativă

Tăriceanu: După decizia CCR am văzut declaraţii fulminante, care cheamă la nesupunere civică; preşedintele nu are alternativă

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, spune că după decizia Curţii Constituţionale, referitoare la revocarea Laurei Codruţa Kovesi, a văzut anumite "declaraţii fulminante sau furibunde" din partea opoziţiei şi a unor ziarişti care cheamă la "nesupunere civică", menţionând, însă, că preşedintele nu are alternativă decât să semneze pentru revocarea şefei DNA.

"Nu am cum să ghicesc intenţiile preşedintelui, pentru că mutarea este la preşedinte. Ce remarc însă, în această săptămână, după decizia CCR am văzut o serie de declaraţii fulminante sau furibunde din partea unora şi altora, din partea opoziţiei, anumiţi ziarişti care, practic, cheamă la nesupunere civică. Dezbaterea mi se pare că s-a dus foarte mult în zona politică, ceea ce e anormal, pentru că aici nu e o chestiune de alegere sau poate greşeala provine chiar de la preşedinte care a vorbit de revocarea dnei Kovesi ca despre o problemă de oportunitate. Nu e o problemă politică, este o problemă, în final, juridică şi de legalitate, de respectare a Constituţiei şi a legilor în vigoare. Cred că aceasta e abordarea corectă", a declarat Tăriceanu, duminică seara, la Antena 3.

El a susţinut că, ''în momentul în care o putere rămâne fără control, aşa cum s-a întâmplat cu DNA, ani de zile, (...) încep să apară abuzurile care au fost semnalate în special de presă, dar şi de oameni curajoşi, au apărut la iveală protocoalele''.

Tăriceanu a subliniat a preşedintele Klaus Iohannis ''nu are alternativă după decizia Curţii Constituţionale''.

"Nu cred că trebuie puse lucrurile chiar în tărâmul acesta, că preşedintele nu o va semna. Nu am niciun fel de informaţii. Eu privesc lucrurile din prisma Constituţiei. (...) Principala atribuţie a preşedintelui este să fie garantul respectării Constituţiei. Tocmai preşedintele nu poate să nu respecte decizia Curţii Constituţionale. Eu cred că poate a avut anumite considerente, poate a avut şi alte considerente pentru care nu a vrut să facă gestul ăsta mai devreme, dar acum, în faţa deciziei Curţii, cred că preşedintele nu are altă alternativă", a punctat preşedintele Senatului.

El a catalogat ''momentul'' drept ''o mică criză constituţională care trebuie depăşită''.

"E un moment de criză, o mică criză constituţională care trebuie depăşită. Preşedintele este preocupat, cum suntem şi noi, de faptul că România trebuie să preia foarte rapid Preşedinţia Consiliului UE. Noi nu putem să intrăm în preşedinţia din 2019 cu o criză care nu este rezolvată şi care creează îngrijorări. Deci, trebuie să degajăm terenul. Trebuie să aşteptăm motivarea CCR. Până atunci, preşedintele nu are ce să semneze, ce decizie să ia. Numai după motivarea deciziei Curţii, publicată în Monitorul Oficial. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…