Tăriceanu: Dosarul Microsoft nu e singurul eşec care face să se cutremure DNA; este foarte grav ce s-a întâmplat

Tăriceanu: Dosarul Microsoft nu e singurul eşec care face să se cutremure DNA; este foarte grav ce s-a întâmplat

Risc Seismic

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat sâmbătă, la Sinaia, referindu-se la dosarul Microsoft, că acesta nu este singurul eşec al DNA care face instituţia să se 'cutremure', el vorbind şi despre abuzurile unor procurori.

"Să ştiţi că dosarul Microsoft nu este singurul eşec care practic face să se cutremure instituţia DNA-ului. Mie mi se pare foarte grav ceea ce s-a întâmplat în dosarul Microsoft pentru că acolo sunt o serie de persoane de care foarte multă lume, nu numai eu, şi eu îi cunosc pe unii dintre ei şi pot să spun că sunt oameni oneşti şi de probitate profesională şi care cred că au fost acuzaţi pe nedrept. De fapt, pentru unii dintre ei şi concluziile aţi văzut că sunt foarte clare, nu s-au găsit probe acuzatoare. Cu toate astea, dosarul a trenat extrem de mult şi oamenii aceia au avut de suferit cel puţin în plan personal, profesional şi politic. (...) Mie mi se pare foarte grav să existe procurori care se simt acoperiţi de impunitate şi care îşi permit să facă anchete în stilul celuia de la Prahova, să facă o serie de abuzuri sexuale asupra femeilor cum este cel de Oraviţa şi probabil câţi şi mai câţi. (...) Toate aceste abuzuri, precum şi numărul foarte mare de dosare care au fost trimise înapoi la Procuratură pun sub semnul întrebării în mod serios funcţionarea acestei instituţii", a spus Tăriceanu, într-o conferinţă de presă la finalul lucrărilor Şcolii Politice de Iarnă a TLDE.

Întrebat dacă şefa DNA ar trebui revocată, acesta a spus că nu are suficiente date în acest sens.

"Eu nu am suficiente date, decât cele pe care le văd în spaţiul public. Eu nu am acces nici la raportul Inspecţiei Judiciare, nu am nici calitatea de ministru, ca să pot să fac o analiză mai amănunţită. (...) Decizia nu stă sub nicio formă la Parlament", a răspuns Tăriceanu.

Totodată, el a precizat că nu a înţeles că ministrul Justiţiei ar fi luat o decizie cu privire la acest aspect.

"Nu am înţeles că domnia sa (ministrul Justiţiei- n.r.) a luat vreo decizie. Nici în presă nu am înţeles că ar fi luat o decizie. Am înţeles altceva. (...) Ministrul Tudorel Toader a spus că a făcut o evaluare, ceea ce e cu totul şi cu totul altceva. (...) Fără îndoială că o avea şi concluzii, pentru că un raport fără concluzie prea puţin e valoros. Când consideră ministrul, o să facă publice aceste elemente", a mai spus Tăriceanu. AGERPRES

Risc Seismic


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…