Tăriceanu: Doamna Tarcea să ne lase şi să predea locul din fruntea ÎCCJ cuiva care trăieşte şi gândeşte ca în secolul 21

Tăriceanu: Doamna Tarcea să ne lase şi să predea locul din fruntea ÎCCJ cuiva care trăieşte şi gândeşte ca în secolul 21

Preşedintele Senatului şi al formaţiunii ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, afirmă, miercuri, că şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, ar trebui să predea locul din fruntea ÎCCJ "cuiva care trăieşte şi gândeşte ca în secolul 21".

Tăriceanu a criticat într-o postare pe facebook declaraţia lui Tarcea potrivit căreia "România întotdeauna s-a cam pripit atunci când a trebuit să-şi asume nişte obligaţii internaţionale", ea exemplificând cu Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, despre care a spus că ţara noastră a ratificat-o "de dragul de a intra cât mai repede în cadrul Consiliului Europei".

"Nu suntem în anii '50, când, conform propriilor ei destăinuiri, bunicul distinsei doamne săpa la Canal, trimis de comunişti, în profundul dispreţ pentru drepturile omului. Suntem în 2019, membri ai UE, ai NATO şi ai altor mari organisme internaţionale, şi peste nici trei luni sărbătorim 25 de ani de la ratificarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în iunie 1994. O Convenţie care ne garantează dreptul la viaţă şi dreptul de a nu fi torturat, dreptul de a nu fi ţinut în sclavie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la respectarea vieţii private şi familiale, libertatea de gândire şi conştiinţă, dreptul la liberă exprimare, dreptul de proprietate, dreptul la alegeri libere şi multe altele", subliniază Tăriceanu.

În opinia liderului ALDE România, şefa ÎCCJ este de părere că "ar fi trebuit să stăm în afara acestei Convenţii până când se împlinea, poate, termenul lui Brucan şi învăţam să nu mai fim stupid people, învăţam ce e democraţia".

"Aceste declaraţii stupefiante nu sunt scăpări, ele devoalează mentalităţile unor personaje sinistre ajunse, prin concursuri nefericite de împrejurări, în funcţii-cheie ale statului. Personaje pentru care drepturile omului sunt un moft ori mai rău de atât. Aşa putem înţelege şi cum au fost posibile tenebroasele protocoale ale Justiţiei cu serviciile: pentru că au emanat din minţile abrupte ale lui Macovei, Kovesi, Stanciu, Coldea, Prună, Tarcea şi ale altora ca ei. Şi pentru că mentalităţi atât de viciate e prea târziu să mai fie schimbate, soluţia e una singură: doamna Tarcea să ne lase şi să predea locul din fruntea ÎCCJ cuiva care trăieşte şi gândeşte ca în secolul 21", conchide preşedintele Senatului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”