Tăriceanu, despre valiza de la Teleorman: E uşor hilară povestea asta cu parfum de genul bârfe, şmenuri

Tăriceanu, despre valiza de la Teleorman: E uşor hilară povestea asta cu parfum de genul bârfe, şmenuri

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, lider al ALDE, a afirmat luni că i se pare "uşor hilară" povestea cu valiza din Teleorman, o poveste "cu parfum de genul bârfe, şmenuri".

"Am auzit de o valiză, dar ce mi s-a părut foarte interesant a fost că ea a fost predată reprezentantului de la Rise Project din judeţul Teleorman. Nu ştiam că există în fiecare judeţ câte un reprezentant pregătit să preia valiza, că înţeleg că, dacă a luat-o la judeţul Teleorman, or mai fi şi în alte judeţe şi se pregătesc, fiecare este cu sufletul la gură să le preia", a declarat Tăriceanu, întrebat pe această temă, după şedinţa Biroului permanent al Senatului.

Cât despre conţinutul acelei valize, Tăriceanu a spus că nu ştie, dar că i se pare "uşor hilară" toată această poveste.

"Nu ştiu, nu intru în detalii, că mie mi s-a părut că este uşor hilară toată povestea asta cu parfum de genul bârfe, şmenuri ş.a.m.d", a afirmat şeful Senatului.

Întrebat dacă a vorbit cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pe această temă, liderul ALDE a răspuns: "Înseamnă chiar că am fi caraghioşi dacă am sta să ne pierdem vremea, să discutăm astfel de lucruri".

Platforma Rise Project a anunţat, sâmbătă, că a intrat în posesia unei "valize cu informaţii esenţiale din interiorul corporaţiei Tel Drum", firmă despre care se spune că ar avea legături cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, documente la care procurorii DNA n-ar fi avut acces. Potrivit jurnaliştilor de la Rise Project, valiza ar fi fost găsită în zona rurală din Teleorman, pe proprietatea unui localnic. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen