Tăriceanu, despre demisia lui Oprea: Nu s-a înregistrat oficial; așteptăm până la ora 18,00

Tăriceanu, despre demisia lui Oprea: Nu s-a înregistrat oficial; așteptăm până la ora 18,00

Biroul permanent al Senatului a luat act de solicitarea senatorului Gabriel Oprea privind reluarea votului asupra cererii DNA în cazul său, însă așteaptă până la ora 18,00 ca senatorul să își prezinte oficial demisia, așa cum a anunțat.

"Pe ordinea de zi a BP a fost solicitarea senatorului Gabriel Oprea privind reluarea votului. În același timp, noi am luat cunoștință din spațiul public de anunțul domnului senator privind demisia sa din cadrul Senatului. E adevărat că, până în acest moment, nu s-a înregistrat în mod oficial actul demisiei, așa încât așteptăm azi, până la ora 18,00", a spus președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, la finalul ședinței Biroului permanent.

Potrivit acestuia, dacă senatorul va demisiona, atunci solicitarea de reluare a votului rămâne fără obiect.

"În caz contrar (dacă Gabriel Oprea nu își prezintă demisia — n.r.), mâine dimineață (marți — n.r.), Comisia juridică se va reuni pentru a exprima un punct de vedere asupra solicitării pe care a făcut-o dl. Oprea de reluare a votului și, mâine, până la terminarea programului, va fi un vot în legătură cu această chestiune", a mai spus Tăriceanu.

Gabriel Oprea a anunțat, vineri, pe pagina sa de Facebook , că intenționează să își prezinte demisia din calitatea de senator.

AGERPRES/(A — autor: Cătălina Barbu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor