Tăriceanu: De o bucată de vreme, ALDE și eu suntem demonizați la comandă de divizia de presă controlată de Președinție

Tăriceanu: De o bucată de vreme, ALDE și eu suntem demonizați la comandă de divizia de presă controlată de Președinție

Copreședintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, susține că el și partidul său sunt "demonizați la comandă" de către "divizia de presă controlată de Președinție".

* Călin Popescu-Tăriceanu, trimis în judecată de DNA

"Perspectiva înfrângerii PNL la alegerile parlamentare din toamnă, care se conturează din ce în ce mai clar în urma eșecului înregistrat de acest partid la alegerile locale, a pus o serie de forțe oculte în stare de alertă maximă. Cu evidența faptului că PNL are cea mai slabă conducere din istoria sa, președintele României, 'guvernul său' și laboratoarele oculte, în care se ticluiesc aranjamente de menținere la putere cu orice preț, au renunțat la aparențe și au preluat nemijlocit inițiativa pe baza unui plan de forță. Acest plan vizează impunerea unui viitor Cabinet din care PNL nu trebuie să lipsească, indiferent de rezultatul alegerilor, așa încât paradigma 'guvernul meu' să funcționeze în continuare", se arată într-un comunicat de presă transmis de liderul ALDE.

El prevede o "înfrângere" a liberalilor la alegerile parlamentare din toamnă, dar și o eventuală alianță PNL-PSD.

"Nu vrea Dragnea guvern de uniune națională? Nu-i nimic. Pentru ce avem Justiție independentă? Nu vrea Tăriceanu guvern de uniune națională? Nu-i nimic. Pentru ce avem DNA? Și, în general, ni se opune cineva? Nu-i nimic. 'Nu există om nevinovat, ci persoane de care nu ne-am ocupat suficient'", afirmă Tăriceanu în același comunicat.

Mai mult, acesta susține că "doamna ministru a Justiției vrea să inventarieze arhiva SIPA, după care și-a propus s-o distrugă".

"Arhiva SIPA conține informații cu potențial compromițător la adresa unor magistrați, iar aceștia ar putea colabora cu mai mult entuziasm în diverse procese politice așteptate înainte de alegeri", adaugă Tăriceanu.

Politicianul apreciază că actualul guvern "construiește mărețe planuri inutile pe termen mediu și lung, în schimb neglijează o parte din atribuțiile sale, fapt care trage economia înapoi".

Tăriceanu face referire la consultările de la Cotroceni, de la începutul săptămânii, consultări ce privesc crearea unui nou proiect de țară.

"Inaugurarea oficială a planului de forță a început luni, 4 iulie, când liderii partidelor parlamentare au fost invitați la Cotroceni pentru consultări pe teme de politică externă, care s-au dovedit a fi în realitate pretextul în spatele căruia președintele Iohannis a propus ca, după alegeri, România să fie condusă de un guvern de uniune națională constituit din PSD și PNL, pe baza unui nou proiect de țară adoptat la Cotroceni sub înaltul său patronaj", declară liderul ALDE.

"Alianța dintre PSD și PNL nu mai provoacă de luni încoace atâta repulsie, nu mai e deloc nocivă, ci chiar sănătoasă pentru viitorul prosper al României. Asta ne sugerează mai nou domnul președinte Iohannis", mai arată Călin Popescu-Tăriceanu.

El apreciază că, practic, proiectul de țară nu poate fi dus la bun sfârșit într-un an electoral, în contextul în care "competiția dintre partide se bazează pe programe politice diverse".

"Finalizarea sub patronajul Președinției a unui program de țară pe termen mediu care să beneficieze de suportul politic de principiu al tuturor forțelor politice este o inițiativă care, teoretic, merită toată atenția și sprijinul. Practic, un astfel de proiect nu poate fi dus la bun sfârșit, mai ales într-un an electoral, când competiția dintre partide se bazează pe programe politice diverse. Cu siguranță, acest aspect este cunoscut de domnul președinte, dar propusul proiect de țară este unicul pretext pe care se sprijină ideea unui guvern de uniune națională format de PSD și PNL", menționează Tăriceanu.

Acesta reiterează "consecvența direcției politice" ALDE.

"Am avut și continuăm să avem o bună colaborare cu PSD în teritoriu, cu grupurile sale parlamentare și cu conducerea sa legitimă. Colaborarea noastră în timp, sinceră și loială a întărit încrederea și respectul reciproc până la nivel personal, cu ecouri pozitive în interiorul partidelor noastre și la marea masă a electoratului. Aceasta nu a însemnat și nu va însemna că am putea abandona vreodată doctrina și identitatea noastră liberală, realitate care ne confirmă ca fiind singurul partid reprezentând electoratul liberal în Parlamentul României", încheie Tăriceanu comunicatul.

AGERPRES/(AS — autor: Oana Ghiță, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare . Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro .

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro .


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”