Tăriceanu, către liberali: Veniți alături de mine în ALDE; PNL va fi preluat în totalitate de oamenii din PDL

Tăriceanu, către liberali: Veniți alături de mine în ALDE; PNL va fi preluat în totalitate de oamenii din PDL

Liderul ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a lansat un apel către liberalii care au rămas în PNL "în speranța unor zile mai bune" să i se alăture în proiectul de consolidare a mișcării liberale din România, în contextul în care, spune el, PNL "nu mai are nicio legătură cu liberalismul" și este pe punctul de a fi preluat "în totalitate de către oamenii din PDL".

"Mișcarea liberală din România poate fi consolidată doar în jurul ALDE. Electoratul român, electoratul liberal ne-a validat în acest an pe scena politică românească în două rânduri, la alegerile locale și la alegerile parlamentare. Suntem pe drumul cel bun, un drum pe care ALDE poate crește și poate deveni o forță politică puternică a României. Vă scriu pentru a vă cere să veniți alături de mine în acest proiect politic de viitor. Împreună vom face din ALDE partidul cel mai puternic pe zone de centru-dreapta din România și vom duce mai departe valorile liberalismului", afirmă Tăriceanu într-o scrisoare deschisă dată publicității vineri.

Copreședintele ALDE susține că electoratul liberal se va îndepărta definitiv de PNL.

"Știu că, în toți acești ani de după 2014, ați trăit cu iluzia că Partidul Național Liberal va reveni la liberalism și se va întoarce din nou spre electoratul liberal. Acum, nu mai există iluzii, ci doar certitudini. PNL este pe punctul de a fi preluat în totalitate de către oamenii din PDL, ceea ce nu va face decât să adâncească criza și să îndepărteze definitiv electoratul liberal", spune Călin Popescu-Tăriceanu în scrisoarea deschisă.

El amintește că ziua de 6 ianuarie are o însemnătate aparte pentru liberalii din România și își exprimă regretul că actuala conducere a PNL nu a marcat această dată.

"În urmă cu 27 de ani, împreună cu un grup de colegi, înregistram Partidul Național Liberal la Tribunalul București. În 1990, refacerea Partidului Național Liberal a însemnat totodată și renașterea liberalismului în politica românească, după o lungă perioadă de restriște în care statul comunist a călcat în picioare democrația, drepturile și libertățile cetățenilor. Îmi pare rău să văd că politicienii care conduc acum PNL au trecut sub tăcere această dată. Probabil, pentru că actuala conducere nu mai are nimic de a face cu valorile și idealurile care ne-au animat în 1990. Anii '90 nu au reprezentat o perioadă ușoară pentru PNL. Au fost ani în care am luptat pentru ca România să se înscrie pe un parcurs euroatlantic, pentru ca atitudinea autorităților față de mediul de afaceri să se schimbe, pentru ca principiile economiei de piață să fie adoptate și pentru ca libertățile câștigate în 1989 să fie păstrate. Am printre dumneavoastră colegi și prieteni cu care am colaborat în acele luni și ani și vreau să vă mulțumesc", precizează Tăriceanu.

De asemenea, copreședintele ALDE reamintește că în perioada 2004 — 2008 Partidul Național Liberal "a avut șansa de a conduce România", iar după 2012 a revenit la guvernare, însă în 2014 liberalismul fost trădat.

"Ca prim-ministru și președinte al PNL am condus o echipă de oameni extraordinari care au muncit zi și noapte pentru a crește economic România și a câștiga statutul de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Din nou, vreau să vă mulțumesc pentru munca pe care cei dintre dvs. care erați în PNL în acei ani ați depus-o. Împreună, în guvernarea 2004-2008 am arătat românilor ce înseamnă ca România să fie condusă după principiile și valorile liberale. În 2012, ne-am înscris împreună pe un drum pentru a repara greșelile și deciziile injuste ale regimului Băsescu-Boc. Din păcate, în urmă cu trei ani am trăit un moment antitetic celui din 1990. Dacă anul 1990 a fost anul renașterii liberalismului, anul 2014 a fost anul marii trădări a acestuia de către cei care ar fi trebuit să fie apărătorii și promotorii săi în cadrul societății românești. Din 2014, de când PNL a părăsit grupul liberalilor europeni, cu fiecare zi partidul a făcut câte un pas greșit: mai departe de ce înseamnă valorile liberale, mai aproape de ce înseamnă populism, demagogie, subordonare față de instituțiile de forță și eșecuri electorale", arată Călin Popescu-Tăriceanu în scrisoarea citată.

Liderul ALDE consideră că în prezent din vechiul PNL "a mai rămas doar numele" și că este un partid "golit de conținut".

"PNL a ajuns în mâinile unor persoane cărora le este imposibil să înțeleagă spiritul liberal, interesul românilor. PNL este astăzi un partid golit de conținut. Partidul liberal la renașterea căruia am contribuit a dispărut. PNL-ul de azi nu mai are nicio legătură cu liberalismul, el fiind trecut, în mod forțat, la tabăra popularilor europeni", punctează Tăriceanu.

El subliniază că, începând cu anul 2014, vocea liberalismului a fost preluată de ALDE, aceasta fiind singura formațiune politică liberală din România.

"Sunt trei ani de când am decis, alături de un grup de prieteni liberali, să ne asumăm încă o dată continuarea tradiției liberale în România. ALDE este astăzi singurul partid liberal din România, cel care duce mai departe liberalismul promovat ani la rândul de PNL, dar de care liderii săi s-au debarasat. Rolul nostru, al celor care am pus bazele ALDE, este unul extrem de important, având responsabilitatea de a duce mai departe liberalismul în România și de a continua promovarea unor politici și soluții liberale", afirmă Călin Popescu-Tăriceanu în scrisoarea deschisă adresată liberalilor din PNL.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...