Târgul Râureni din Râmnicu Vâlcea, închis temporar de ANPC

Târgul Râureni din Râmnicu Vâlcea, închis temporar de ANPC

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au decis, la finele acestei săptămâni, în urma unui control, oprirea activităţii Târgului Râureni, din Râmnicu Vâlcea, din cauza unor nereguli ce contravin legislaţiei în vigoare şi Ordonanţelor militare, informează ANPC printr-un comunicat remis AGERPRES.

Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Vâlcea, sub coordonarea preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Eduardt Cozminsch, au verificat, la sfârşitul acestei săptămâni, modul în care comercianţii îndeplinesc prevederile Ordonanţelor militare adoptate până în acest moment, menite să prevină răspândirea noului coronavirus Covid-19, precum şi felul în care respectă drepturile consumatorilor, în pieţele din judeţ.

"Au fost găsite mai multe nereguli care contravin atât legislaţiei în vigoare, proprie domeniului, cât şi prevederilor Ordonanţelor militare adoptate, motiv pentru care, reprezentanţii ANPC au dispus măsura opririi temporare a activităţii, până la remedierea deficienţelor, a Târgului Râureni, din Râmnicu Vâlcea, operatorului economic care o are administrare fiindu-i aplicată şi o amendă contravenţională în valoare de 10.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanţei Militare nr. 3/2020 (nu au fost implementate măsurile de distanţare socială, culoarele dintre tarabe neavând lăţimea prevăzută de aceasta, nu au fost asigurate marcajele de ghidaj necesare distanţării sociale, precum şi substanţe dezinfectante, în incinta pieţei, pentru consumatori şi comercianţi)", se menţionează în comunicat.

De asemenea, în urma verificărilor agenţilor economici care comercializau diverse produse alimentare, în piaţă, doi dintre aceştia au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale în valoare de 9.000 lei, pentru nerespectarea condiţiilor de depozitare impuse de producător pentru produsele alimentare, dispunându-se, totodată şi măsura complemetară de oprire definitivă de la comercializare a produselor neconforme.

"ANPC va continua campania de verificări şi în perioada următoare, pentru a se asigura că sănătatea şi viaţa consumatorilor nu este pusă în pericol în zonele de comercializare, precum şi că drepturile consumatorilor sunt respectate cu stricteţe, acestea reprezentând prioritatea activităţii instituţiei", se precizează în comunicat. AGERRPES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…