Târgul Bucharest Christmas Market s-a deschis pe esplanada cu statui din Piaţa Universităţii (GALERIE FOTO)
Târgul Bucharest Christmas Market, eveniment care îşi propune să readucă spiritul sărbătorilor de iarnă în inima oraşului, s-a deschis vineri pe esplanada cu statui din Piaţa Universităţii.
Bradul amplasat în centrul târgului are o înălţime de 15 metri, creat din lemn şi împodobit cu ornamente din lemn sculptat, este reutilizabil, durabil şi ecologic.
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Vizitatorii vor găsi zilnic, de luni până vineri, de la 12,00 la 22,00, şi sâmbătă şi duminică, de la 10,00 la 22,00, produse artizanale, globuri pictate manual, clopoţei, coroniţe, decoraţiuni şi ornamente.
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
"Târgul de Crăciun este o bucurie pentru noi, anul trecut a fost un gol în sufletul nostru, neputându-se organiza acest eveniment. Acum ne-am pregătit, ca de fiecare dată, foarte bine. Anul acesta, fiind un an aparte, intră doar posesorii de certificat verde, există şi o taxă de intrare. Noi am venit la târg cu dulciurile copilăriei, dar şi cu dulciuri mai noi, atractive pentru copii, combinaţie de culoare şi savoare. Avem turtă dulce, acadele, batoane de ciocolată, avem şi segmente pentru persoanele doritoare de dulciuri fără zahăr, o multitudine de jeleuri, bezele, căsuţe de turtă dulce. Preţurile sunt pentru toate buzunarele, pleacă de la 5 lei şi ajung până la 70 de lei", a declarat, pentru AGERPRES, Andreea de la căsuţa "Fantezie dulce".
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Un alt comerciant, prezent la târg cu palincă şi ţuică, a mărturisit că are aşteptări mari de la ediţia din acest a Bucharest Christmas Market.
"Suntem în prima zi de târg şi avem aşteptări mari, fiind primul târg după aproape doi ani de pandemie şi ne aşteptăm să fie un interes destul de mare din partea vizitatorilor. Noi am venit din comuna Bogaţi, judeţul Argeş, unde avem o distilerie autorizată şi am adus la târg produsele din zona noastră. Preţurile nu sunt foarte mici şi consumatorii de ţuică autorizată ştiu lucrul acesta, pentru că preţurile de producţie sunt mult mai mari decât la produsele spirtoase, o sticlă de palincă putând ajunge până la 195 de lei, iar o sticlă de ţuică - până la 180 de lei. Avem şi cutii cadou, conţin sticluţe mici de palincă însoţite de cănuţe din lut, acestea putând fi achiziţionate la preţuri cuprinse între 60 de lei şi 240 de lei. Ambalajele sunt premium, pentru că ne-am dorit o calitate superioară pentru produsele noastre, care sunt de top", a afirmat Lucian Cârlig.
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Din oferta târgului nu lipsesc aromele specifice sezonului, de la cozonaci, prăjituri, plăcinte, acadele, turtă dulce şi ciocolată de casă până la vin fiert şi ceaiuri calde.
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
În cadrul târgului a fost amenajat şi un spaţiu care reproduce scena Naşterii Domnului.
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Începând cu 17 decembrie, copiii vor putea face plimbări în carusel şi vor avea posibilitatea să se întâlnească şi cu Moş Crăciun şi elfii săi
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Ediţia din acest an se va desfăşura în condiţii speciale, adaptate contextului epidemiologic actual, iar siguranţa vizitatorilor, a expozanţilor şi a personalului rămâne primordială, au precizat organizatorii.
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Un bilet, care asigură o intrare/zi la târg, costă 5 lei la achiziţionarea online, respectiv 7 lei la casa de bilete din locaţie. Copiii cu vârsta până în 12 ani au acces gratuit. Biletele sunt disponibil online, iar casa de bilete funcţionează pe toată durata de desfăşurare a târgului. AGERPRES