Tare!

Tare!

Uite o dovadă că România mai are și femei nu numai tute și trompete!

Comandamentul Forțelor Terestre anunță că detașamentul românesc de poliție militară din Afganistan a intrat sub comandă feminină.

Detașamentul va fi condus de locotenentul Mirela Ivașcu. Este o dublă premieră: este la prima misiune într-un teatru de operații, iar detașamentul pe care îl comandă este primul detașament de poliție militară sub comandă feminină, informează site-ul Forțelor Terestre,  forter.ro .

Ceremonia de plecare în teatrul de operaţii Afganistan a detaşamentului International Military Police (IMP), din cadrul Batalionului 265 Poliţie Militară „Tudor Vladimirescu”, s-a desfăşurat joi, 14 iulie, la sediul unităţii din Bucureşti.

După o perioadă de şase luni de pregătire specifică, detaşamentul IMP, rotaţia a IV-a, este în măsură să execute, în cadrul misiunii „Resolute Support”, securizarea Bazei Aeriene Bagram, din Afganistan.





populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?