Japonezii muncesc până la vârste înaintate, trăiesc modest și dau dovadă de un uriaș spirit de sacrificiu, fapt care a ajutat țara lor să se mențină în topul celor puternice economic state din lume, susține omul de afaceri Carmen Hărău, după experiența trăită în Japonia.

Omul de afaceri Camen Hărău, de profesie economist, fost parlamentar în perioada 2012 - 2020, a petrecut mai multe zile în Japonia, iar după întoarcerea în România a relatat, pe pagina sa de Facebook, despre experiența trăită într-una dintre cele mai bogate țări ale lumii.

Viața în Japonia înseamnă muncă

Japonezii muncesc, trimit la export mașini, electronice, produse chimice, în general bunuri care înglobează manoperă și inteligență și importă materii prime, inclusiv pentru industria alimentară.

În zona lor rurală nu găsești parcele de teren necultivat, scrie Carmen Hărău, pa pagina sa de Facebook. Seara, însă, ceea ce poate observa turistul ajuns în Japonia este oboseala de pe chipurile localnicilor.

„Privindu-i foarte de aproape, în Japonia n-ai cum să nu remarci după amiază, mai ales după ora 18, oameni foarte obosiți pe stradă, în metrou, în restaurante. Au apartamente/garsoniere foarte mici, adesea de circa 20 de metri pătrați, spații mici pentru bucătării și nu prea gătesc. Mănâncă la restaurante mâncare tradițională, convenabilă ca preț, iar problema prospețimii ei nici nu intră în discuție, face parte din aerul pe care îl respiră. Totul are termen de valabilitate foarte mic. Sunt atât de bine organizați, încât mențin foarte bine echilibrul între ce produc/importă și ce consumă”, a scris Carmen Hărău.

Sistemul de sănătate public din Japonia este accesibil și bine organizat. Cine câștigă peste medie (2000 de dolari pe lună) plătește 30 la sută din taxă pentru asistența medicală, pensionarii plătesc 10 la sută, iar cei care câștigă sub 1.000 de dolari pe lună, nu plătesc nimic, susține economistul.

Școala în Japonia

Japonezii se adresează în privat doar pentru tratamente medicale foarte revoluționare, pentru chirurgie plastică reparatorie sau estetică, lucrări stomatologice speciale, arată omul de afaceri din Hunedoara.

În Japonia, învățământul este gratuit și obligatoriu până la vârsta de 15 ani, iar rechizitele și uniforma sunt plătite de familiile copiilor.

„După vârsta se 15 ani, urmează alți trei ani, liceu inferior, și doi de liceu superior, plătit cu 2000 dolari pe an, în regim privat, și 700$ de dolari în regim public. După liceu, jumătate dintre absolvenți se îndreaptă spre universități și plătesc în jur de 3.500 de dolari pe an în sistem public și 6.000 de dolari pe an în regim privat, iar restul îmbrățișează diverse meserii. Un muncitor foarte bun poate ajunge să câștige semnificativ mai mult decât unii licențiați”, arată Carmen Hărău.

Școlile din Japonia nu au femei de serviciu, iar elevii se ocupă de curățenie și îngrijirea lor, o tradiție menită să îi pregătească pentru viață.

Ce salarii primesc japonezii

Veniturile în Japonia sunt diferențiate, iar salariile sunt adesea subiecte la care puțini localnici fac referire. Se consideră că salariile medii reale sunt estimate la circa 2.000 de dolari pe lună, în timp ce coșul mediu lunar este de 450 - 700 de dolari.

„Din sistemul public se știe că un medic primește între 45.000 și 100.000de dolari pe an, un profesor de gimnaziu/liceu primește între 30.000 și 50.000 de dolari pe an. În mediul universitar salariile cresc abrupt spre nivelul medicilor. Un muncitor calificat primește între 15.000 și 60.000 de dolari pe an.

Costurile cu chiria, pentru o locuință periferică de circa 20 de metri pătrați sunt, în Tokio, de 1200 de dolari pe lună iar în Kyoto, Osaka, de 750 de dolari pe lună. Costurile cu transportul sunt, de asemenea, foarte mari, pot ajunge până la 300 de dolari pe lună”, scrie fostul parlamentar.

Tinerii și femeile sunt discriminați salarial în Japonia. La muncă egală și vârstă egală femeile primesc un salariu cu 15 la sută mai mic, iar tinerii, chiar dacă sunt foarte performanți, stau la rând așteptând să cumuleze vechime. Prezența multinaționalelor presează în sensul eliminării discriminărilor, adaugă economistul.

Impozitul perceput în Japonia este progresiv, cota de TVA este 10 la sută, iar impozitele pe automobile sunt diferențiate fiind mai mari pentru cele achiziționate din afara țării.

„În Japonia este foarte costisitor să ai propria mașină și nu poți s-o cumperi înainte de a dovedi că deții o parcare la o distanță de cel mult doi kilometri de locuință”, susține Carmen Hărău.

Muncesc toată viața

Deși vârsta de pensionare în Japonia este 60 de ani, japonezii pot rămâne să muncească oricât doresc, iar angajatorii sunt obligați să îi păstreze în câmpul muncii până la 65 de ani. După această vârstă, salariatul are nevoie de acordul companiei dacă dorește să continue. Japonezii nu iau și pensie și salariu în același timp.

„Pensia lor este mică. Toți primesc de la stat o pensie de bază de 350 de dolari pe lună, la care se adaugă: pentru angajații în privat 15 la sută din salariul mediu pe ultimii 5 ani, pentru cei din sistemul public 20 la sută din salariul mediu pe ultimii 5 ani. Pensiile private sunt nou introduse prin lege în sistemul de pensii, actuala generație de pensionari nu beneficiază de ele. Pensiile medii în plată sunt sub 1.000 de dolari pe lună, ceea ce face ca la pensie japonezii să nu se poată întreține din acest venit. Soluția este aceea de a face niște economii/surse de venit suplimentare în timpul vieții active sau de a prelungi cât mai mult perioada de muncă. Mulți japonezi vârstnici, octogenari, nonagenari, încă lucrează, făcând activități adecvate vârstei lor”, scrie Carmen Hărău.

Japonia este o lume stranie, unde oamenii au cea mai mare speranță de viață din lume, și dau dovadă de un uriaș spirit de sacrificiu, concluzionează economistul.

„Sincer? Dragi prieteni români, cred că suntem binecuvântați că ne-am născut în România. Ne-a “repartizat” Dumnezeu într-o o țară bună… Întrebarea este ce facem cu ea?”, adaugă Carmen Hărău.