Țara din UE unde se înghesuie românii să-și ia case mai ieftine decât un garaj în România. „La noi ar costa 200.000-300.000 de euro”
Teoretic, România este printre țările cu cele mai accesibile prețuri la locuințe, în raport cu salariile. În realitate, prețurile din marile orașe românești, în special Cluj și București, se apropie de cele din metropolele occidentale. Românii care nu-și permit o casă în România se reorientează spre alte țări.
Casele din Ungaria sunt mai ieftine decât cele din România. FOTO: Pixabay
România ar avea cele mai accesibile prețuri la locuințe din jumătatea de est a Europei raportat la salariul mediu net lunar, potrivit unei ample analize privind piața imobiliară, arăta un studiu realizat de Storia. Evident, rezultatul studiului a născut polemici, iar unii experți au susținut, argumentând cu cifre, că lucrurile nu ar sta deloc așa și că locuințele sunt mult supraevaluate în România.
România, mai scumpă decât Ungaria și Bulgaria
De altfel, prețurile în țările vecine, fie că este vorba despre Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria sau Republica Moldova sunt sensibil mai mici. Prima dintre ele a devenit un adevărat El Dorado pentru români, după ce a atras inițial foarte mulți germani și austrieci. Motivul ține de prețurile mult mai mici ale proprietăților imobiliare raportat la România. Spre exemplu, o casă într-o localitate aflată la granița cu România, foarte aproape de Oradea, se vinde cu doar 10.500 de euro. Pentru comparație, o casă aflată în apropierea unor orașe ca București, Cluj și chiar Oradea sau Brașov s-ar vinde pentru prețuri ce ajung să fie de câteva ori sau chiar de 10 ori mai mari.
Un astfel de anunț care a fost postat pe o pagină de Facebook dedicată vânzărilor de case fără intermedierea agențiilor imobiliare a reținut interesul internauților.
„Vând casă în Ungaria, Biharugra. Vând casă de vacanță situată în Biharugra, un sat în districtul Sarkad, județul Bekes din Ungaria. Se află la o distanță de 36 km de la Vama Borș și 18 km de la vama Cheresig. Suprafață tereului este de 1346 mp2. Avem pomi fructiferi, curte și grădină. Casa se vinde mobilată și este compusă din: 2 camere (din care 1 este amenajată), bucătărie, baie. Ca utilizați avem curent și apă la rețea. Preț: 10500 euro”, se menționează în postare, alături de datele de contact ale vânzătorului.
Membrii grupului au reacționat și s-au interesat de ofertă. „E nevoie de cetățenie maghiară?”, a întrebat cineva. „Nu este nevoie”, a venit răspunsul. Cel care a întrebat a simțit să se justifice, după ce întrebarea sa nu a fost deloc bine primită de ceilalți internauți. „Problema care o pusesem în pagină era ca investiția să nu fie făcută degeaba, că atunci când un regim politic se schimbă, minoritățile fără pașaport sau cetățenie să fie date afară din țară, fără drept de răscumpărare a proprietății. Aici era problema. Atât. De cumpărat și dat banii nu e problema, asta e ușor. Dar nici să-i dai degeaba, dacă sunt munciți”, a scris el. Și tot el a mulțumit pentru sfaturile primite.
„Cu drag, Sunt simple sugestii. Există în Ungaria zone apropiate de granița cu România în care locuiesc mulți români și în care casele au prețuri rezonabile, nu ca în România. Această casă dacă ar fi în România, ar fi de 3-4 mai scumpă.Vedeți că sunt multe anunțuri cu case de vânzare în Ungaria și pe OLX. Spor la căutări!”, i-a răspuns cea căreia i-a mulțumit.
„La noi ar costa de câteva zeci de ori mai scump”
„Așa ceva nu se întreabă vânzătorul (care dorește să vândă cat mai repede sau poate nu este bine informat). Puteți întreba la primărie. Și să vă informați și dacă în zonă sunt și români. Este greu să trăiești singur printre străini”, i-a spus cineva.
„Atâta vreme cât ambele țări sunt în UE nu există absolut nici o problemă. Constituția UE îți garantează libera circulație și egalitatea indiferent de naționalitate”, a comentat altul.
„La noi ar costa de cateva zeci de ori mai mult. O casă serioasă la vreo 50 de km de Cluj, București sau Brasov probabil că ar costa chiar și 200-300.000 de euro, mai ales dacă ar avea terenul ăstora. Întrebarea e cât de solidă e casa și cât mai trebuie investit în ea”, a punctat altcineva.
Nu este un secret faptul că, deși în anumite zone din România, în mediul rural, casele sunt relativ ieftine, cele aflate în apropierea marilor orașe sau doar relativ aproape sunt foarte scumpe. „Adevărul” a relatat două astfel de cazuri. De exemplu, o casă aflată la 50 de kilometri de Cluj , într-un mic orășel, Huedin, se vindea cu peste 600.000 de euro, la începutul acestui an. Altfel, o casă bătrânească din Gherla , alt orășel aflat la aproximativ 50 de kilometri de Cluj, se vindea cu 160.000 de euro, anul trecut. De atunci, prețurile au mai crescut.
La prețuri asemănătoare sau chiar mai mari se vând în România garajele. De exemplu, la Cluj, garajele se vând cu prețuri între 10.000 de euro și 35.000 de euro, așa cum arată două anunțuri. Într-un anunț pe OLX , un garaj în cartierul Bună Ziua din Cluj este vândut cu 35.000 de euro. Există însă și garaje la prețuri mai mici. Altcineva vinde un garaj subteran cu 13.000 de euro, conform unui anunț postat pe portalul Publi24.ro. Și tot pe OLX, dar în București, cineva vinde un garaj pentru 111.904 lei. Și în Brașov, un garaj poate să coste 30.000 de euro, potrivit Storia.ro.
Sursa: adevarul.ro