Țara din UE prezentată de doi vloggeri români drept "noua Thailanda": „Am plătit 90 de euro pentru 2 zile în full sezon” VIDEO

Țara din UE prezentată de doi vloggeri români drept "noua Thailanda": „Am plătit 90 de euro pentru 2 zile în full sezon” VIDEO

Cristi și Ralu, doi cunoscuți vloggeri români, au ales o destinație de vacanță aparte, în vestul Europei. Cei doi au mers în Spania și au petrecut mai multe zile de vacanță într-o rulotă.

Plajele din Spania atrag milioane de turiști. FOTO: Pixabay

Plajele din Spania atrag milioane de turiști. FOTO: Pixabay

Cristi și Ralu au ajuns în Spania, pe o plajă, în Pensicola, aproape de Barcelona, iar prețurile i-au luat prin surprindere. „Ne-am parcat cu autorulota direct pe plajă în Spania. Într-un camping fantastic, pe malul marii, șezlong, restaurant, apă albastră că în țări exotice și tot ce ai nevoie. Vă arătăm câteva prețuri la restaurante, camping, Peñiscola și Cambrils”, au scris cei doi tineri în descrierea clipului.

Prețuri minuscule față de România

Roze, alb sau roșu, 2,75 euro. Ăsta-i momentul pe care l-ați așteptat 5 ani de YouTube. Două șezlonguri, masă și umbrelă? Ia zi Raluca?”, a spus Cristi. „Zero”, a venit răspunsul, ceea ce înseamnă că tinerii nu au plătit niciun ban pentru toate acestea.

Frate, Spania, inclusiv vara, dacă știi cum să o faci, e noua Thailandă”, a adăugat tânărul. „Vreau să vă arăt noua locație în care ne aflăm pe care am plătit 90 de euro pentru două zile, în cel mai sezon dintre sezoane. Luna, august, full season.”

Spania, ca Thailanda și Filipine

Tot Cristi a comparat plaja cu Filipine. „Ieri am băut cafea aici, foarte bună, știți cât îți costă o cafea? 2 euro. Un cocktail e 8 euro, o bere este 2,80 euro, sau Voldam e 3 euro. Smoothie, că din astea bea Raluca sunt smoothies. Pink banana, 5,50 euro. Bloody berrie, 5,50 euro. Comandă astea și știți cât vă costă șezlongul, două șezlonguri și masă și umbrelă? Ia zi la alu, cât e? Zero. Zero. Costă zero. Zero euro. Deci, doar dacă faci consumație, astea sunt incluse aici, direct pe plajă. Lux și opulență”, au mai spus cei doi tineri.

Șampania e, de asemenea, mult mai ieftină decât pe orice terasă sau în orice restaurant din România. Iar șezlongurile, care pe litoralul românesc ajung să coste 100 de lei, sunt gratis în Spania. „Nu sunt cine știe ce nebunii de șampanii, dar totuși nu le vând de patru ori mai mult decât e prețul lor normal. Și poți să o bei aici, pe plajă, pe șezlong, un spumant e la 15,90 euro. Și ăsta e prețul final. Și un pahar de vin, dacă vrei, roze, alb sau roșu, 2,75 euro. Spania e noua Thailandă, dacă vreți”, au adăugat ei.

Apă. Mamă, frate, e 65 de cenți o sticlă de apă la 2 litri”, s-au mirat cei doi vloggeri.

Mai apoi, cei doi au luat o masă copioasă. Și de această dată mâncarea a fost mai ieftină ca în România. „Masa asta pe care ați văzut, gustările și berea asta pe care le-ați văzut aici, în fața mării, au fost 119 lei. 119 lei în condițiile în care doar caracatița e 15 euro. Mega ieftin! Pentru locație și unde ești e super ieftin. Berea a fost 2 euro, salmorejo a fost 4, și pulpo 15. Și pâinea”, a mai spus Cristi.

5.000 de aprecieri în nici 24 de ore

Clipul lor a avut succes. Postat pe 23 august, în mai puțin de 24 de ore adunase peste 53.000 de vizionări pe You Tube. Peste 5.000 dintre cei care au vizionat episodul au apreciat clipul, iar câteva sute au și comentat. Cei mai mulți au fost încântați.

Nu toți au fost de acord că în Spania ar fi condiții dintre cele mai bune. „Am trăit cativa ani în Alicante și am văzut, pe lângă multe lucruri plăcute și câteva mai puțin plăcute: lipsa dușurilor pe plajă, lipsesc cu desăvârșire. Erau doar niste robineți pentru nisipul de pe picioare, cu apă nepotabilă. Lipsa zonelor cu umbră pe aleea pietonală de langă plajă. Poți să mergi kilometri și să nu găsești un pic de umbră. Esti obligat să te așezi la o terasă. Lipsa wc-urilor publice în oraș. În tot orașul nu există nici un wc public. La localuri nu ești primit decât dacă ești client. Am observat asta în mai multe orașe din Comunitatea Valenciana. Nu vreau să fiu înțeles greșit, viața acolo este superbă, mult peste Romania, asa că poți trece foarte ușor peste aceste mici neplăceri! Viva Espana!”, a scris cineva.

Spania este pentru mine o dorință devenită realitate de 20 de ani. N-aș da țara asta minunată, cu oameni fără coplexe și mereu veseli pentru nicicare alta.Voi știți asta foarte bine. Vă îmbrățisez!”, a scris alt internaut. „Eu am 3 țări preferate, Franța, Italia și Spania, și în viitorii ani vreau să le vizitez cât de mult pot. Sunt muzee în aer liber, nu degeaba sunt în top 3 cele mai vixitate tări din lume!”, a fost alt mesaj.

Anul ăsta am vrut să mergem în Spania și Malta ,dar am văzut că localnicii sunt împotriva turistilor. Proteste, îi stropeau pe turiști cu pistoale cu apă, pe stradă, la terase”, a punctat cineva.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri