Țara aflată la doi pași unde românii fug de frig și fac baie în mare și în noiembrie. „Nu se poate sta direct la soare, arde foarte tare”

Țara aflată la doi pași unde românii fug de frig și fac baie în mare și în noiembrie. „Nu se poate sta direct la soare, arde foarte tare”

Toamna a pus stăpânire pe România și a adus cu ea frigul, iar în unele localități temperaturile au devenit negative și au căzut primii fulgi. La nici două ore de zbor cu avionul, e o altă lume, în care se poate face baie, iar temperaturile sunt ca la noi în august.

Plajele din Alanya sunt încă pline, iar turiști din întreaga lume se bucură de soare. FOTO Unsplash

Plajele din Alanya sunt încă pline, iar turiști din întreaga lume se bucură de soare. FOTO Unsplash

Mulți români care detestă din tot sufletul frigul sau pur și simplu vor să se bucure de soare și să facă baie până la mijlocul lunii noiembrie aleg Turcia. Dacă unii fac deja asta de câțiva ani, alții abia acum au aflat de această alternativă și tatonează terenul. Este și cazul unei românce care ar vrea să meargă pe litoralul turcesc la finele acestei luni, însă nu știe la ce să aștepte. Femeia a postat pe grupul de Facebook Forum Turcia , unde a întrebat ce temperaturi vor fi în perioada respectivă și dacă se poate face plajă și baie.

„Cum este vremea în Turcia la sfârșitul lui octombrie, începutul lui noiembrie? Câte grade are apa? Se mai poate sta la plajă?”, a scris ea.

Vreme de baie și plajă

Răspunsurile au venit repede și au fost de natură să o liniștească și să o facă să aleagă această destinație. „Noi am fost in 2021 și 2022 in Alanya la sfârșitul lui Octombrie. Ziua temperaturile ating 30-35 grade, după ora 21:00 se lasă răcoare (19-22 grade). Temperatura apei nu o pot spune, dar este acceptabilă”, i-a răspuns cineva. „Și noi ajungem după 20 octombrie și tare mă bucură ce aflu de la dumneavoastră!”, a spus altcineva.

Alții au povestit că au fost de curând în Turcia, iar vremea a fost excelentă. „Bună! Eu am fost ultimile doua săptămâni din septembrie, vremea foarte bună, la ora 9.00 erau în jur de 29 grade, prânz foarte cald, seara un pic răcoare, dar se putea sta în tricou”, a scris alt membru al grupului.

Și de 11 octombrie 2023, ziua sunt 29 grade, însă nu se poate sta direct la soare pentru că arde foarte tare. Apa mării e perfectă, caldă și curată. Seara sunt 24 grade, perfect de stat în tricou sau în rochie. Vremea e absolut fantastică în această perioadă”, a dat asigurări altcineva.

Un alt internaut a venit cu o informație prețioasă. „Depinde unde Turcia, cea cu ieșire la Mediterana are apa mai calda, cea cu ieșire la Marea Neagra și Egee este mult mai rece, cu circa 6-7 grade”. Și tot el a revenit cu câteva recomandări. „Îți recomand Side, Belek, Lara sau Alanya”, a încheiat el.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…