Tânărul care a comis atacul armat de la Charleston pare să fie autorul unui manifest rasist
Dylann Roof, autorul atacului armat de miercuri de la o biserică din Charleston, pare să fi scris un manifest rasist, pozând cu arma în mână sau în fața muzeului militar confederat, relatează duminică Reuters.
Fotografiile și textul au apărut sâmbătă pe un site, iar Reuters precizează că nu a putut stabili cine a creat pagina web sau să confirme autenticitatea fotografiilor postate. Pe de altă parte, Washington Post scrie că oficiali americani au confirmat că site-ul îi aparținea lui Roof.
Multe dintre locurile arătate în fotografii par alese pentru a scoate în evidență trecutul segregaționist al localității și pentru a irita comunitatea de culoare, evidențiind situri cu importanță specială în istoria afro-americanilor, notează Reuters.
Roof, în vârstă de 21 de ani, a fost arestat joi și pus sub acuzarea pentru uciderea a nouă persoane la biserica metodistă episcopală Emanuel din Charleston. Autoritățile susțin că tânărul a petrecut o oră la o ședință de studiu biblic înainte de a deschide focul asupra enoriașilor.
Textul postat pe site ilustrează opinia autorului privind superioritatea albilor și precizează că aceștia nu au motive să se simtă vinovați pentru modul în care îi tratează pe afro-americani. Autorul oferă "o explicație" pentru comiterea unei acțiuni nespecificate.
"Nu am de ales... Aleg Charleston pentru că este orașul cel mai istoric din statul meu și pentru că la un moment dat a avut cea mai mare proporție de negri la albi din țară", se notează în text.
Printre fotografiile postate pe site este un prim-plan al unei arme de calibrul 45, același tip de armă cu care poliția susține că s-a comis atacul armat de la Charleston.
În alte imagini apare un tânăr care seamănă puternic cu Roof. Într-una din acestea el ține arma automată și un mic drapel confederat. De asemenea, tânărul a fost fotografiat pe o plajă pe care au fost desenate în nisip simboluri ale adepților supremației albe.
Existența site-ului a devenit publică într-un moment în care numeroase persoane din întreaga țară au venit sâmbătă la Charleston pentru a aduce un ultim omagiu celor uciși în atacul de miercuri. De asemenea, în cursul serii urmează să aibă loc un protest împotriva rasismului în Columbia, capitala statului. AGERPRES