Talpan, fără stadion: FCSB – CFR în Ghencea! Data meciului și culisele negocierilor

Talpan, fără stadion: FCSB – CFR în Ghencea! Data meciului și culisele negocierilor

„Colonel Talpan Arena“, cum a fost denumit Stadionul Steaua, în mod ironic de Adevărul, e istorie! De acum, bucureștenii se pot bucura de o arenă pentru ridicarea căreia au și plătit peste 80 de milioane de euro! Pentru că acest stadion, „confiscat“ de Clubul Sportiv al Armatei, pare că a fost scos, într-un final, din ghearele oamenilor care l-au administrat după bunul lor plac!

Florin Talpan, un om care a crezut că Stadionul Steaua îi aparține. FOTO: Arhiva Adevărul

Florin Talpan, un om care a crezut că Stadionul Steaua îi aparține. FOTO: Arhiva Adevărul

Potrivit Orange Sport , ceea ce era de așteptat se va oficializa, astăzi sau mâine, cel târziu. Vorbim despre găzduirea meciului FCSB – CFR Cluj (duminică, 6 august, ora 21.30) de Stadionul Steaua. Pentru că, după tratativele eșuate pentru închirierea arenei pentru derby-ul FCSB – Dinamo de acum două săptămâni, de această dată, oficialii CSA Steaua n-au mai putut pune bețe în roate în timpul negocierilor.

S-a ajuns aici din mai multe motive. În primul rând, a u fost ieșirile publice ale premierului Marcel Ciolacu. Și amenințările sale directe care l-au vizat pe colonelul Florin Talpan , cel care a șocat prin comportamentul său, în timpul negocierilor cu formația patronată de Gigi Becali. Apoi, a notat gsp.ro , Stadionul Steaua ar fi fost desprins, de curând, de Complexul Sportiv, administrat de Clubul Sportiv al Armatei. Decizia ar fi fost luată printr-un ordin semnat de ministrul Apărării, Angel Tîlvar. Drept urmare, Stadionul Steaua poate fi închiriat mai ușor de acum înainte. Nu în ultimul rând, ar fi contat în negocieri și faptul că Gigi Becali ar fi prezentat un bilet de ordin avalizat, de 750.000 de euro. Acesta reprezintă o garanție depusă de FCSB pentru eventualele daune produse pe stadion, în timpul partidei cu CFR Cluj.

Așadar, în premieră, vicecampioana României va juca un meci pe Ghencea, acolo unde a avut interzis din cauza unor ambiții personale, de când arena a fost dată în folosință, în 2021.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Cine este angajata SRI care a furat 915.000 de lei din fondurile operative și i-a trimis „iubitului” în conturi din Turcia

2 ALERTĂ Poliția olandeză anunță că i-a identificat și localizat pe hoții coifului de la Coțofenești

3 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

4 Dezvăluire surprinzătoare despre ce se întâmplă în Ucraina, amănunt foarte puțin amintit...

5 „DeepSeek”, dovada că nu știm niciodată de unde poate veni dezastrul. Unii spun că este doar începutul...