Talibanii și-au modernizat armata cu vehiculele militare abandonate de SUA, în timpul retragerii din Afganistan FOTO

Talibanii și-au modernizat armata cu vehiculele militare abandonate de SUA, în timpul retragerii din Afganistan FOTO

Talibanii susțin că au reparat și repus în funcțiune aproximativ 300 de vehicule militare abandonate de SUA în timpul retragerii haotice din Afganistan în 2021, potrivit Business Insider.

 Vehicule militare abandonate de SUA FOTO Twitter

Vehicule militare abandonate de SUA FOTO Twitter

Într-o postare pe Twitter a Ministerului Apărării din Afganistan sunt ilustrate rânduri cu zeci de vehicule, dintre care unele par a fi camioane blindate asemănătoare cu Humvee-urile.

Potrivit agenției de presă Khaama, care citează mass-media de stat, vehiculele au fost deteriorate intenționat de SUA și aliații săi în timpul retragerii rapide a coaliției din țară, în aprilie 2021, iar acum sunt folosite de forțele talibane.

SUA au abandonat echipamente militare în valoare de 7 miliarde de dolari pe care le-au furnizat fostului guvern afgan în lupta sa cu insurgenții talibani înainte ca acesta să se prăbușească și susținătorii săi internaționali să fugă, potrivit unui raport al Congresului din 2021 obținut de CNN.

Talibanii au folosit echipamentul pentru a-și moderniza armata. Guvernul taliban a prezentat vehiculele militare americane confiscate în cadrul unei parade la Kabul în 2021, potrivit Reuters.

FOTO: Getty Images

FOTO: Getty Images

Șeful în retragere al Comandamentului Central al SUA, generalul Kenneth McKenzie, a declarat în 2021 că 70 de vehicule protejate împotriva ambuscadelor rezistente la mine au fost abandonate în Afganistan, împreună cu 27 de Humvee, potrivit BBC.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!