Taiwan: O nouă vizită a unui oficial american cu rang înalt

Taiwan: O nouă vizită a unui oficial american cu rang înalt

Un înalt responsabil american va merge în Taiwan pentru a fi prezent la o ceremonie în memoria fostului preşedinte Lee Teng-hui, a doua vizită a unui oficial cu rang înalt din partea Statelor Unite care riscă să provoace furia Chinei, relatează miercuri AFP.

Subsecretarul de stat pentru creştere economică, energie şi mediu, Keith Krach, urmează să participe la această ceremonie sâmbătă, a anunţat miercuri diplomaţia americană.

"Statele Unite aduc un omagiu fostului preşedinte Lee continuând legăturile noastre puternice cu Taiwanul şi democraţia sa vibrantă, prin intermediul valorilor economice şi politice împărtăşite", a adăugat Departamentul de Stat într-un comunicat.

Această călătorie intervine la mai puţin de o lună după vizita secretarului american al sănătăţii, Alex Azar, pe insulă pentru a sublinia marele succes al Taiwanului în gestionarea pandemiei de COVID-19, salutat la nivel internaţional.

China, care consideră Taiwanul una din provinciile sale, a avertizat atunci Washingtonul.

"În problemele privind interesele fundamentale ale Chinei, unele persoane din Statele Unite nu ar trebui să îşi facă iluzii şi să se joace cu focul", a acuzat diplomaţia de la Beijing, reamintind opoziţia ţării sale faţă de orice contact oficial între Washington şi Taipei "sub orice pretext ar fi".

Alex Azar este oficialul american cu cel mai înalt rang care s-a deplasat în Taiwan din 1979, anul în care Statele Unite au întrerupt relaţiile lor diplomatice cu insula.

De, asemenea, el a vizitat mormântul preşedintelui Lee, decedat la sfârşitul lui iulie, lăudând rolul acestuia în tranziţia democratică din anii 1990.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…