Tadici o exclude pe Neagu de la Mondiale: „N-aș juca deloc cu ea!“. Argumentul fostului selecționer

Tadici o exclude pe Neagu de la Mondiale: „N-aș juca deloc cu ea!“. Argumentul fostului selecționer

Sunt șanse mari să o vedem pe Cristina Neagu în acțiune, joi (ora 19.00, Digi Sport, Prima Sport), în partida cu Germania. Doar că nu toată lumea e de acord cu folosirea unei handbaliste care n-a mai jucat de pe 11 noiembrie.

Gheorghe Tadici

Gheorghe Tadici

„Cris“ s-a accidentat atunci la genunchi, în remiza CSM București – Debrecen (29-29) din Liga Campionilor. În ultima lună, vedeta României a efectuat doar exerciții pentru menținrea condiției fizice, fără să forțeze. În dialog cu prosport.ro, Gheorghe Tadici (71 de ani), antrenor la HC Zalău și fost selecționer, a insistat că, deși luată în lotul pentru Mondiale, Neagu trebuie lăsată pe bancă, în continuare.

În primele două meciuri, România a demonstrat că știe să joace handbal și în echipă. Nu trebuie să ne bazăm pe o singură jucătoare. Ce părere am despre Cristina Neagu? Evident că ea e cea mai bună handbalistă a noastră. Mulți o vor pe teren. Dar eu, dacă aș fi în locul lui Florentin Pera, n-aș merge deloc pe mâna lui Neagu. La cum simt eu lucrurile, Neagu nejucând de o lună, ea nu e pregătită 100% pentru acest Campionat Mondial. N-am nimic cu Cristina Neagu, mai ales că eu am promovat-o, dar dacă ea nu e pregătită, atunci n-are rost să joace. Ea ne poate ajuta acolo cu numele, cu prezența ei în anturajul echipei, dar Pera trebuie să le bage în echipă pe cele mai în formă jucătoare ale sale și doar pe cele apte sută la sută medical“, a explicat Tadici.

În schimb, Vasile Stîngă (66 de ani), cel mai bun marcator din istoria naționalei de handbal, a spus că avem nevoie de Neagu de acum încolo, în ciuda problemelor medicale pe care le-a avut aceasta în ultima lună.

Noi am jucat contraatac, faza a doua, dar avem probleme la pozițional. Și de acum încolo, avem nevoie de Cristina Neagu“, a spus Stîngă la Sport Total FM.

Cupa Mondială 2023, Grupa Principală III

1. Danemarca 4p (Golaveraj: +20)

2. Germania 4p (+17)

3. România 2p (-7)

4. Polonia 2p (-14)

5. Japonia 0p (-3)

6. Serbia 0p (-13)

Primele două clasate merg în sferturi.

Programul tricolorelor:

*Joi, 7 decembrie: Germania – România 19.00

*Sâmbătă, 9 decembrie: România – Japonia 16.30

*Luni, 11 decembrie: Polonia – România 19.00

Digi Sport și Prima Sport transmit Mondialul de handbal feminin.

Lotul României

Portari: Ciucă (Rapid), Dumanska (Bistrița), Hosu (Rm Vâlcea)

Extreme stânga: Dincă (Bistrița), Dindiligan (CSM)

Interi stânga: Bazaliu (Bistrița), Neagu (CSM), Pașcan (Craiova), Lixăndroiu (Slatina)

Centri: Buceschi (Rapid), Laslo (Bistrița), Popa (Brăila)

Interi dreapta: Bucur (Buzău), Gogîrlă (Rm Vâlcea)

Extreme dreapta: Badea (Rapid), Seraficeanu (Bistrița)

Pivoți: Balog (Brăila), Ostase (Rapid), Pintea (CSM)

Selecționer: Florentin Pera

Ultimele rezultate ale fetelor la Mondiale

Ediție Gazda Clasarea României

2021 Spania Locul 13

2019 Japonia Locul 12

2017 Germania Locul 10

2015 Danemarca Locul 3

România a fost campioană mondială în 1962 și mai are în palmares două medalii de argint, cucerite în 1973 și în 2005.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…