Tranșeele sunt cel mai mic numitor al războaielor, scrie Mike Martin, expert în studii de război la King’s College London. Atunci când forțele de la sol nu mai pot înainta sau când alte mijloace de luptă nu sunt disponibile/ sunt neutralizate, armatele vor săpa sistemele complicate de tranșee pentru a găsi protecție față de focul de artilerie.

Pământul absoarbe eficient efectul explozibililor și, cu excepția cazului în care soldații sunt țintiți direct, o tranșee bine construită este o bună apărare în fața de artileriei, mortierelor și bombardamentelor aeriene.

Un război de tranșee se duce în acest moment și în estul Ucrainei, în particular la Bahmut, unde acestea au început să răsară în număr mare după ce s-au întețit luptele de artilerie și loviturile cu rachete, și câmpurile au fost împânzite de mine.

Tranșeele sunt însă și o definiție a luptelor sângeroase pentru că acestea pot fi transformate în ziduri de foc, cum pot fi și capcane mortale.

Ca și în Primul Război Mondial, bătălia care se duce în prezent pentru Bahmut se măsoară în metri și număr de victime.

Un semn că rușii se pregătesc să apere Crimeea în următoarele luni este faptul că au început să sape sisteme de tranșee - drept dovadă sunt anunțurile de angajare a meseriașilor, în schimbul unui salariu de 7.000 de ruble pe zi (circa 80 de euro).

De ce un război în tranșee

Dar cum se explică faptul că s-a revenit la aparentul război învechit în tranșee în 2023, când există mijloace de luptă de înaltă tehnologie, prin care să poată fi evitată vărsarea de sânge?

Un prim motiv privește necesitatea lor în anumite condiții ale câmpului de luptă. De pildă, în Primul Război Mondial, au coincis cu răspândirea largă a artileriei înalt explozive.

Astfel, părțile inamice s-au simțit obligate să sape tranșee care s-au întins din Elveția până la Marea Nordului.

Ele nu aveau cum să-și dorească să se afle în situația de a fi blocate în apărarea sau atacurile asupra tranșeelor: doar că, în primii trei ani de război, niciuna dintre părțile combatante nu avea capacitatea de a se angaja în manevre pe teren inamic. Mișcările posibile în stadiile inițiale ale războiului s-au transformat într-un impas din care nu s-a putut ieși până aproape de finalul războiului.

Tranșeele sunt așa cum sunt prezentate în filme: noroioase, pline de umezeală și relativ lipsite de confort. Dar ele au la bază principii solide de construcție pentru a asigura protecție: un soldat trebuie să poată sta în picioare, să aibă poziții de tragere, să fie săpate în zig-zag pentru a limita explozia unei grenade, să fie întărită cu scânduri de lemn pentru a nu se prăbuși. Și ele trebuie să alcătuiască o rețea în care să se regăsească tranșee din prima linie, tranșee pentru comunicații, linii secundare și buncăre pentru depozitare și odihnă.

De la Primul Război Mondial încoace, conflictele au avut tendința de a avea perioade în care a dominat războiul de tranșee, deoarece părților le-a fost imposibil sau nu au dorit să se angajeze în manevre pe câmpul de luptă. A fost valabil și în Al Doilea Război Mondial când au alternat perioadele de mișcare și lupte de uzură, iar tranșele au jucat rolul principal. Dar îndată ce una dintre părți avea oportunitatea să facă manevre, acestea nu-și mai aveau rostul.

Exemple din istorie

Un exemplu revelator este bătălia de la Stalingrad în care părțile au rămas încleștate în lupte corp la corp, de gherilă sau în tranșee până în momentul în care sovieticii au reușit să deplaseze forțe într-o parte diferită a frontului și să-i încercuiască pe cei circa 250.000 de soldați germani din oraș. A fost o mișcare decisivă care avea să pecetluiască soarta războiului.

Dimpotrivă, Războiul Coreean a rămas blocat în tranșee și astfel armistițiul a fost încheiat în mare măsură pe baza liniilor delimitate de tranșee.

În Vietnam, armata Frontului Național pentru Eliberarea Vietnamului de Sud (Viet Cong) a construit o rețea extinsă de tranșee și tuneluri pentru a se apăra de bombardamentele americane înainte de a cuceri orașul Saigon și a câștiga în cele din urmă războiul.

Aceste exemple sunt demonstrații ale unui alt adevăr simplu despre tranșee: nu se câștigă un război cu ele. Ele joacă un rol important în faptul că țin pe loc partea inamică cât timp se pregătește o ofensivă în altă parte. Alminteri, manevrele sunt cele decisive.

Așa se explică faptul că tranșele din Primul Război Mondial erau considerate însemnele impasului: cum nicio parte nu putea străpunge apărarea celeilalte, luptele deveneau încleștări sângeroase și zadarnice. Momentul care a rupt echilibrul a fost sosirea trupelor americane și a tancurilor aliate.

Ce impact au tacticile învechite asupra războiului din Ucraina

Este valabil și pentru câmpul actual de luptă din Ucraina, și nu doar la Bahmut, ci de-a lungul întregii linii a frontului care se întinde din Herson în sud și până la Kremlina în nord.

În acest moment niciuna dintre părți nu are abilitatea de a străpunge pozițiile defensive ale celeilalte.

Echilibrul dintre forțe are drept consecință un impas: pentru că forțele rusești au avantajul numeric al unei forțe foarte mari, dar care nu are pregătirea , motivația și echipamentul necesare, în timp ce Ucraina are o forță mult mai mică, dar mai de calitate.

Câmpul actual de luptă din Ucraina ar putea fi cel din Franța, în 1918.

De la începutul anului Ucraina primește arme occidentale în număr tot mai mare: tancuri, vehicule blindate și artilerie mobilă cu o rază de acțiune mai mare decât până acum, drone, rachete antiaeriene. Totodată, s-au făcut stocuri de muniție și au fost încheiate contracte pentru a asigura logistica și reparațiile; mecanicii și șoferii au fost instruiți.

„Luate împreună, aceste capacități vor oferi Ucrainei ceva de genul unei forțe de manevră de mărimea unei divizii - cu alte cuvinte, câteva sute de tancuri și vehicule blindate de infanterie. Folosită cu grijă, această forță ar putea fi suficientă pentru a genera mișcare în altă parte a câmpului de luptă.

Cel mai evident loc pentru o ofensivă este la sud de Zaporojie, către coastele Mării Azov. Dacă reușește, forțele rusești ar fi rupte în două, astfel că o parte ar rămâne în Crimeea și în sud, iar celălalt în est”, scrie analistul Mike Martin, expert în studii de război la King’s College London.

Acesta apreciază că momentul cel mai propice pentru lansarea unei astfel de ofensive ar fi după luna mai: întrucât până atunci sosesc și armele occidentale, iar terenul se va usca.