Tăcerea asurzitoare a lui Traian Băsescu
Şocul acestor zile vine de la Traian Băsescu, nu de la Elena Udrea. Tăcerea lui este absolut asurzitoare, grosolană. Elena Udrea nu ar fi existat niciodată ca om politic, dacă nu ar fi fost ambiţia lui Traian Băsescu de a o impune cu forţa împotriva tuturor evidenţelor. Că şi-a dorit şi Elena Udrea, e limpede. Dar putea să îşi dorească mult şi bine, dacă nu dorea domnul Preşedinte.
Sigur că, pe lângă Traian Băsescu, mai sunt şi alte voci care se afundă în tăcere, voci care stăteau pe scene amenajate pentru zeificarea celei mai curajoase, admirabile, puternice femei din politică. În mod normal, pentru toţi cei care s-au gudurat pe lângă Elena Udrea, care au contribuit prin zgomotoase apaluze, discursuri apoteotice, aplecări de spate nevertebrat ar trebui să se creeze un loc foarte strâmt, ca şi caracterul lor, să fie înghesuiţi şi puşi să asculte la nesfârşit propriile lor cuvântări de-a lungul celor 10 ani.
Elena Udrea nu pare să aibă vreo şansă de a ieşi basma curată din toate făcutele acestor ani. Dar faptul că cei care au însoţit-o în traseul ei politic, chiar şi de frica lui Traian Băsescu, cred acum că vor scăpa, doar pentru că nu se aud în aceste zile, se iluzionează. Mai rău decât o condamanare judiciară e condamnarea memoriei colective. Politicianul Elena Udrea a existat cu ajutorul lui Traian Băsescu, iar Traian Băsescu a putut pentru că nu s-au opus nici cei care acum o acuză şi nici cei care acum tac, doar-doar nu se apropie de ei tăvălugul. Sunt prima persoană care a intrat în colimatoriul lui Traian Băsescu pentru Elena Udrea. Şi nu cu ea am avut vreo dispută. Chiar deloc, ci cu omul care, timp de trei ani, înainte de a deveni Preşedinte de ţară, ne spusese că mafia lui Năstase se bazează pe triumviratul Cocoş-Bitner-Petrache. Când mi-a spus că domna Udrea va deveni consilier de stat, l-am întrebat ce o recomandă şi dacă nu contează faptul că e soţia celui împotriva căruia vituperase în conferinţe de presă. S-a enervat, mi-a oferit ceva explicaţii de genul “Cocoş s-a retras la timp”, “nu e atât de vinovat”.
Dar cel mai dator doamnei Udrea este Traian Băsescu. E adevărat că, în 10 ani de mandat, nici celelalte două persoane nu au fost atinse, măcar cu o întrebare, de organele de anchetă ale statului. Colaborarea cu Traian Băsescu s-a viciat şi virusat din ce în ce mai mult. Eram singura care spuneam apăsat că nu e în regulă ceea ce se zice, se face, se aude. Colegii de partid ai doamnei Udrea mă priveau compătimitor. Nu înţelegeau neam de ce nu stau eu liniştită, la locul meu, pe tapiţeria, prăfuită ce e drept, a Cotroceniului. Probabil unii se întreabă şi acum! Cu cine mă pun? Cu Traian Băsescu, voia lui şi sistemul dispus să îl servească? Într-un final, am plecat, pentru că voia lui, sistemul care capătă acum contur şi teama lor nu puteau fi înfrânte, cu atât mai mult cu cât adulatorii erau peste tot: de la presă la societate civilă. Doar dacă aveam ceva nuanţe critice la adresa Preşedintelui care, vai, reforma Justiţia, Serviciile, societatea în ansamblu, eram o trădătoare, o nerecunoscătoare, o invidioasă. Oare, acum, tot aşa ar fi arătat tabloul general, dacă toţi cei care erau avertizaţi şi care ştiau cam ce se întâmplă ar fi reacţionat de la început? Teama lor nu era de Traian Băsescu, în mod special, ci spaima că pierdeau privilegii, că erau alungaţi de la sânul generos al puterii, dacă s-ar fi opus dorinţelor comandantului.
Dar cel mai dator doamnei Udrea este Traian Băsescu. Nu de puţine ori am prevăzut corect „finala meciurilor” din politică. În legătură cu Traian Băsescu, m-am înşelat şi mai puţin. Şi sunt suficienţi care pot depune mărturie că am spus, acum şapte ani, că nu se va termina bine şi că de la această ambiţie i se va trage. Că i s-ar fi tras doar lui, n-ar fi fost mare scofală, dar i s-a tras şi ţării. Cu toate acestea, îmi asum că am greşit atunci când am fost sigură că Traian Băsescu va fi loial măcar Elenei Udrea. Şi la bine, şi la rău! Eram sigură că Elena Udrea va fi cea care se va desolidariza de el, când nu va mai fi Preşedinte. Ei bine, oricâte mi-aş fi imaginat despre Traian Băsescu, asta mă depăşeşte: Traian Băsescu îi spune Elenei Udrea, după zece ani, că îi este bine în sânul familiei. Îmi amintesc una dintre puţinele discuţii cu Elena Udrea care s-a situat în afara temelor care ţineau strict de activitatea de la Cotroceni.
Eram la Chişinău, în cea de-a doua vizită a lui Traian Băsescu. Intempestivă, deloc pe gustul lui Voronin. Ca să arate că nu suntem musafiri poftiţi, protocolul moldovean a ţinut toată delegaţia noastră pe holuri. Fără scaune, fără un pahar cu apă. Andrei Pleşu, mai curajos decât noi, s-a aşezat pe un scaun la întâmplare, într-un birou care nu ştia cui aparţine. Am rămas cu Elena pe hol. Păstram amândouă o atitudine civilizat instituţională. Vorbeam despre mai nimic, când Elena mi-a pus întrebarea: „Lucrezi demult cu Preşedintele. E adevărat ce se spune? Că nu e recunoscător nimănui?” Am fost surprinsă. Şi am bănuit că, orice voi spune, va afla şi Traian Băsescu. Aşa că am preferat să nu o mint, dar nici să o ajut. Am răspuns: „Rămâne să vezi!”
Adriana Săftoiu
