Tăcere în Rusia pe seama morții „omului care a prevenit un război nuclear” între URSS și SUA

Tăcere în Rusia pe seama morții „omului care a prevenit un război nuclear” între URSS și SUA

Stanislav Petrov, omul despre care se spune că a prevenit un dezastru nuclear la nivel global, a murit în luna mai, însă informația a ieșit abia recent la iveală, transmisă de ziarul german WAZ, relatează The Moscow Times.

Povestea fostului locotenent Stanislav Petrov datează din ultima decadă a epocii sovietice și a făcut obiectul unei profunde secretomanii de stat.

În 1983, Petrov, în calitate de ofițer comandant al unui centru militar de avertizare timpurie din suburbia Moscovei, a luat o decizie care a salvat omenirea din pragul unei crize nucleare.

Era aproape de miezul nopții, când Stanislav Petrov a văzut un semnal luminos pe un radar. Computerul identificase semnalul ca reprezentând 5 rachete balistice americane îndreptate spre Uniunea Sovietică.

Protocolul cerea ca pericolul de atac să fie raportat pe linie ierarhică în termen de maxim 15 minute de la depistarea lui. În cazul de față, o asemenea alertă ar fi declanșat mai mult ca sigur o ofensivă nucleară a URSS împotriva Statelor Unite și a aliaților din NATO.

Cum a procedat Petrov? Locotenentul a ales să raporteze semnalul radar drept o alarmă falsă, băzându-se pe următoarea deducție logică: dacă atacul ar fi fost unul real, Washingtonul nu ar fi eliberat doar 5 rachete, ci un arsenal întreg.

O anchetă ulterioară avea să demonstreze că alerta fusese, într-adevăr, generată de o defecțiune tehnică.

Până în 1993, guvernul rus a ținut ascuns incidentul. Nici măcar soția lui Stanislav Petrov nu știa ceea ce se petrecuse în urmă cu un deceniu. După apariția publică a întâmplării, locotenentul avea să fie clamat ca un erou internațional.

În 2006, Petrov a primit la sediul ONU o înaltă distincție sub forma a două palme care țin între ele un glob pământesc de sticlă gravat cu inscripția: „Omul care a prevenit un război nuclear”.

În 2013, Stanislav Petrov a devenit al doilea cetățean rus, după Mihail Gorbaciov, care a primit Premiul Dresda pentru Pace.

Potrivit ziarului WAZ, fostul locotenent s-a stins în tăcere la domiciul său din Moscova pe 19 mai 2017. Până recent, nicio singură sursă media din Rusia nu a relatat despre moartea lui Stanislav Petrov.


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!