Susţinătorii lui Orban la preşedinţia PNL au lansat un apel pentru soluţionarea crizei politice şi guvernamentale
Susţinătorii lui Ludovic Orban la preşedinţia PNL au lansat un apel, marţi, pentru soluţionarea crizei politice şi guvernamentale, în care îşi exprimă deplina convingere că actualul preşedinte liberal este cel care poate reface majoritatea parlamentară.
"Semnatarii prezentului apel susţinem următoarele: avem deplina convingere că Ludovic Orban este cel care poate reface
majoritatea parlamentară, respectând votul exprimat la alegerile parlamentare, pentru a relansa guvernarea şi pentru a menţine Partidul Naţional Liberal ca principal partid de guvernământ, astfel încât să aibă forţa de a pune în aplicare planul pentru dezvoltarea şi modernizarea României. Ludovic Orban a dovedit, dincolo de orice îndoială, capacitatea de a conduce
Partidul Naţional Liberal la victorie şi de a asigura guvernarea României în cea mai dificilă perioadă cu care ne-am confruntat după al Doilea Război Mondial. Prin activitatea sa ca prim-ministru, Ludovic Orban a arătat care este cadenţa potrivită a unei guvernări liberale, nivelul de preocupare faţă de problemele cu care se confruntă societatea, viteza în luarea deciziilor şi implementarea acestora, receptivitatea faţă de actorii interesaţi de actul de guvernare, depăşirea logicii de guvernare reactive şi previzionarea riscurilor pentru a adapta din timp acţiunea guvernamentală", se arată în documentul care a fost citit de deputatul PNL Ionel Dancă în cadrul unei declaraţii de presă la Palatul Parlamentului.
Semnatarii apelului mai spun că liderii partidelor politice şi toţi actorii instituţionali trebuie să acţioneze în cel mai scurt timp, cu responsabilitate, pentru depăşirea crizei politice, prin refacerea coaliţiei de guvernare între PNL, USR-PLUS şi UDMR, cu sprijinul grupului minorităţilor naţionale.
"Solicităm o colaborare guvernamentală corectă, având la bază programul de guvernare agreat, şi concentrarea tuturor eforturilor politice doar asupra elementelor care ne unesc pentru a putea oferi României rezultatele unui act de guvernare eficient, consistent, concentrat asupra problemelor reale ale cetăţenilor. Respingem în mod categoric orice formulă de colaborare cu Partidul Social Democrat, explicită sau implicită, întrucât această alternativă presupune că Partidul Naţional Liberal se va face prizonierul PSD, iar România va deraia din nou de la parcursul pentru care PNL şi forţele democratice au luptat în ultimii ani de zile. Orice fel de înţelegere cu Partidul Social Democrat va slăbi Partidul Naţional Liberal şi va determina o cruntă dezamăgire în rândul membrilor şi simpatizanţilor PNL, făcând imposibilă o candidatură competitivă în următoarele alegeri", se mai arată în document.
Cei care au semnat acest document apreciază că Ludovic Orban, în calitate de preşedinte ales al PNL pentru un nou mandat, este singura persoană capabilă să ofere soluţiile potrivite pentru depăşirea actualei crize cu care se confruntă România.
"Preşedintele PNL este cel îndreptăţit să asigure conducerea Guvernului în calitate de prim-ministru. Pledăm răspicat pentru refacerea unităţii Partidului Naţional Liberal şi suntem pe deplin conştienţi că singurul care poate garanta coeziunea partidului este Ludovic Orban", mai spun susţinătorii lui Orban.
Apelul a fost semnat de 69 de deputaţi, senatori, primari, viceprimari şi membri ai PNL, printre care: deputaţii Cornel Olar, Cătălina Ciofu, Elena Hărătău, Ionel Dancă, Violeta Alexandru, Antonel Tănase, Ioan Cupşa, senatorii Sorin Bumb, Gheorghe Carp, Dănuţ Bica, Adrian Oros, Călin Bibarţ - primar Arad, Gelu Tofan - viceprimar Piteşti, Leonard Achiriloae - primar Roman. AGERPRES