Suspectul tunisian, pe imaginile surprinse la o moschee din Berlin, la câteva ore după atacul de la târgul de Crăciun

Suspectul tunisian, pe imaginile surprinse la o moschee din Berlin, la câteva ore după atacul de la târgul de Crăciun

Tunisianul Anis Amri, suspectat de comiterea atentatului de la Berlin de luni seara, a fost înregistrat la câteva ore după atac de o cameră video de supraveghere instalată în fața unei moschei din capitala germană, transmite agenția EFE.

Potrivit sursei menționate, televiziunea publică RBB a difuzat joi imaginile în care se vede tânărul, presupusul jihadist de 25 de ani, în poarta acestui centru aflat în atenția poliției ca loc de întâlnire a minorității radical salafiste și suspectat de practicare a prozelitismului jihadist.

Imaginile corespund dimineții de luni spre marți, la circa opt ore după atacul din Berlin, în care au murit 12 persoane și alte cincizeci au fost rănite.

Canalul citat dispune de asemenea de alte imagini, din 14 și 15 decembrie, în care Amri poate fi văzut în poarta acestui centru din cartierul berlinez Moabit.

Potrivit televiziunii, locul a făcut joi obiectul unei percheziții a unui comando al poliției, informație neconfirmată de surse oficiale.

Suspiciunile despre Amri au crescut în forță joi după ce s-a confirmat că, în cabina camionului cu care a fost comis atentatul, au fost descoperite amprentele sale.

Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, a spus joi că Amri este "cu înaltă probabilitate" autorul atentatului, în timp ce Biroul Federal de Anchete Penale (BKA) a emis un mandat de arestare pentru fugar.

Potrivit unui purtător de cuvânt al BKA, joi au fost cercetate locurile în care a trăit suspectul, în Berlin (nordest) și în Renania de Nord-Westfalia (vest) și, de asemenea, după primirea unei informații, un autobuz de linie în localitatea Heilbronn, în sudvestul țării.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Ce a primit de la CNSAS un anticomunist care a cerut dosarul lui Călin Georgescu de dinainte de 1989