Survivor România 2023. Doi concurenți au dispărut în junglă VIDEO
În ediția de luni seară a emisiunii Survivor România 2023, de la PRO TV, doi concurenți de la Războinici sunt de negăsit pe insulă: „Trecuse prea mult timp și ne-am pus un semn de întrebare”, spune una dintre concurente. Cei rămași în competiție își doresc să câștige proba de imunitate și să se protejeze de eliminare.
Doi concurenți de la războinici dispar pe insulă FOTO Facebook / Survivor
Cine va reuși să câștige primul joc de imunitate al săptămânii și cine își va asigura un consiliu liniștit, dar și cine va ajunge în punctul în care să facă nominalizări, aflăm în noul episod din Survivor România 2023, ce va fi difuzat diseară la 20.30.
După ce Eduard Gogulescu a părăsit competiția săptămâna trecută, ca urmare a deciziei celor de acasă, în tribul Războinicilor, singura cu adevărat fericită este Alexandra Ciomag. După ce a scăpat și de această dată, concurenta simte că are un real suport acasă.
De cealaltă parte, Andrei Krișan este realist și conștientizează că echipa trebuie să nu mai piardă pe nimeni: „Am face bine să câștigăm următoarea imunitate”.
Faimoșii și Războinicii au avut de depășit noi provocări, de trecut prin probe dificile și de luptat cu ei înșiși pentru a rezista și a demonstra că merită să fie în competiție.
După ce victoriile au fost împărțite în mod egal între cele două triburi, conflictele au părut pe plus în echipa roșie, acolo unde liniștea a fost de mult uitată între DOC și Kamara , potrivit Libertatea.ro.
Poate chiar aceste tensiuni au stat la baza lucrurilor care s-au întâmplat la Jocul de Comunicare, unde Războinicii s-au impus fără probleme, încă o dată. Astfel, aceștia au avut parte de mesaje vocale de la prieteni.
„Mesajele vin să te pună cu picioarele pe pământ… de neprețuit”, a spus Krișan, în timp ce Robert a admis: „M-a motivat extrem de mult, dar mi-a dat și un dor”, după ce s-au bucurat de recompensa săptămânii.
Sursa: adevarul.ro