Surse: Probleme în negocierile cu FMI
FMI, îngrijorat de gaura la buget produsă de reducerea CAS. Boardul cere surse concrete de acoperire a minusului de la buget
Reprezentanții Fondului Monetar Internațional se arată îngrijorați pe tema bugetului de anul viitor și cer surse concrete de acoperire pentru minusul de la buget, produsă de reducerea CAS, potrivit unor surse citate de B1 TV.
Boardul FMI mai spune că reducerea TVA la alimente nu ajută economia.
Atenționările FMI privind gaura la buget produsă de CAS au fost emise încă din vară, mai spun sursele citate.
Premierul Victor Ponta a spus miercuri, la începutul ședinței de Guvern, că cea de-a treia rectificare bugetară din acest an va fi una pozitivă, ca urmare a absorbției mai bune a fondurilor europene, precum și a unei colectări superioare la buget.
Context
Timp de o săptămână, Guvernul Ponta dă examenul decisiv pentru 2015, în faţa delegaţiei FMI. Experţii Fondului Monetar Internaţional vin în România însoțiți de cei ai Comisiei Europene. Delegaţia va sta în România până pe 10 decembrie, atunci când Guvernul va trimite bugetul către Parlament.
Executivul va negocia cu experţii FMI şi cei ai Comisiei Europene o creştere a deficitului bugetar, la 2 - 2,1% din PIB, pentru co-finanţări, dar şi un plus de 0,3% din PIB pentru armată, în condiţiile conflictului din Ucraina. Ţinta de deficit bugetar stabilită pentru anul viitor este de 1,4% din PIB.
După reducerea CAS, privită cu suspiciune de FMI, Guvernul plănuia să reducă TVA la unele produse alimentare. O variantă optimistă era reducerea generalizată a TVA cu 2% de la începutul anului 2015 sau din a doua jumătate a anului viitor. Costul ar fi fost de 4 miliarde de lei. FMI ar fi dat de înțeles, neoficial, că nu este de acord reducerea TVA fără creşterea altor taxe. Premierul a dat asigurări că taxele nu vor creşte, deşi analiştii prevăd posibile majorări de impozite pe proprietate şi chiar o introducere a cotei progresive din 2016.