SURSE PNL vrea să-l pună luni pe Rareș Bogdan în locul lui Cristian Bușoi la șefia organizației București

SURSE PNL vrea să-l pună luni pe Rareș Bogdan în locul lui Cristian Bușoi la șefia organizației București

Liberalii vor să forțeze demisia lui Cristian Bușoi din fruntea organizației București la ședința Biroului Politic Național programată pentru luni, la ora 12, au declarat pentru G4Media.ro surse din partid . Potrivit acestora, în locul lui Bușoi ar urma să fie propus Rareș Bogdan, cel care a deschis lista PNL la europarlamentare.

 
PNL București a înregistrat la europarlamentare unul dintre cele mai slabe rezultate din țară: 15, 4%. Potrivit surselor G4Media.ro, liberalii vor să recupereze în Capitală terenul pierdut și să reducă distanța care îi desparte în prezent de Alianța USR PLUS (39, 8%).

Problema e că Bușoi nu poate fi demis din fruntea organizației, potrivit statutului, decât la propunerea Biroul Executiv al Partidului, o structură din care fac parte liderii centrali. Doar Biroul Executiv poate propune apoi Biroului Politic Național demiterea unui lider de filială din funcție, care decide cu votul a două treimi.

În aceste condiții, liberali speră ca președintele Ludovic Orban să-l convingă pe Bușoi să facă el pasul înapoi din fruntea organizației București, acuzată că a face blat cu PSD în Consiliul General și primăriile de sector.

”Rareș Bogdan va veni cu un discurs radical de opoziție în București. Va susține retragerea liberalilor din Consiliile de Administrație ale societăților cu capital de stat și limitarea prin lege a posibilității de a fi membru doar într-o singur CA”, au declarat pentru G4Media.ro surse liberale.

Sursa: Facebook Florin Roman
Deputatul PNL de Alba, Florin Roman, este unul dintre susținătorii lui Rareș Bogdan la șefia organizației de la București.

”Am spus răspicat în interiorul partidului că trebuie să alegem în toate orașele mari din țară, cu atât mai mult la București, oameni cu grad mare de notorietate. Rareș Bogdan este un om cu notorietate și este o voce clară anti-PSD totodată o voce liberală puternică” a spus Roman.

Cât privește relația cu actualul președinte al organizației PNL București, Roman a declarat că a avut o neînțelegere cu acesta în urmă cu aproximativ trei luni, context în care Bușoi a spus despre el că a avut ”intervenții obraznice”.

Florin Roman și-a schimbat între timp discursul în raport cu PNL București și spune că activitatea organizației este una bună, ținând cont de numărul de voturi obținute la alegerile europarlamentare (nu la procente), care ar fi mai mari decât cele obținute în trecut de PNL sau PDL.

Florin Roman și Rareș Bogdan sunt prieteni vechi, Bogdan fiind originar, ca și Roman, din județul Alba. De altfel, surse din partid au declarat pentru G4Media că Rareș Bogdan ar fi condiționat preluarea organizației din capitală de avansarea lui Florin Roman în funcția de secretar general al PNL.

Rareș Bogdan a lansat amenințări directe încă din campania electorală la adresa liderilor de filială care performează slab sau care joacă pe mâna PSD.

”Va asigur ca cei care nu vor face campanie si vor face pluta pe spate, vor avea de suferit direct, chiar și lideri. Daca eu alerg de la 7 dimineata la 1 (noaptea, n.red.) si nu am stat de 7 saptamani de cand am intrat in partid si indiferent de rezultat daca avem 35% si 25%, va spun direct, cei care fac asta si isi inchipuie ca pot sa scape nepedepsiti, eu voi cere direct excluderi și dizolvarea organizațiilor”, a spus Bogdan la începutul lunii mai, într-o dezbatere la Bacău.

 
 


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…