SURSE „Mihaela, dragostea mea” pregătește candidatura lui Geoană la prezidențialele din 2024

SURSE „Mihaela, dragostea mea” pregătește candidatura lui Geoană la prezidențialele din 2024

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, își pregătește candidatura la prezidențiale, au declarat pentru g4media.ro mai multe surse politice. Alegerile sunt în 2024, iar mandatul lui Geoană la NATO se încheie în octombrie 2023. Mircea Geoana nu a raspuns până la ora publicării articolului întrebărilor transmise de g4media.ro .

Deja s-ar fi format un comitet de sprijin pentru candidatura lui Geoană, de care s-ar ocupa în mod special soția acestuia, Mihaela Geoană.

Geoană s-a remarcat printr-o prezență constantă și tot mai intensă la evenimente publice din România și prin ieșiri publice periodice în media românească.

De pildă, pe data de 5 iunie, Mircea Geoană a participat la București la un eveniment caritabil organizat de Fundația Renașterea, patronată de soția sa, Mihaela Geoană, la care a participat și ministrul sănătății, Alexandru Rafila.

Sursa Foto: Facebook/ Mircea Geoana

Pe data de 25 și 27 iunie, Geoană a participat la un alt eveniment monden, Tiff Talks și TIFF Unimited, la Cluj, unde a discutat cu Mihnea Măruță despre importanța valorilor democratice și pericolele autocrației, având ca punct de plecare filmul „Navalny”, al lui Daniel Roher, vizionat în cadrul festivalului.

Pe 26 iunie, Geoană a vizitat o bază militară din Bistrița, alături de ministrul apărării, Vasile Dâncu.

Pe data de 25 iunie Geoană a participat la o dezbatere pe tema modernizării la Universitatea Babeș Bolyay din Cluj.

Tot în luna iunie, Geoană a participat la o serie de evenimente organizate de institutul Aspen România.

Sursa Foto: Facebook / Mircea Geoană

Potrivit informațiilor G4Media, mai mulți apropiați ai lui Mircea Geoană vor lansa un think-tank de politici publice, ce va avea un parteneriat cu fundația germană de stânga Friedrich Ebert Stiftung (FES).

Think-tank-ul va lansa dezbateri despre un viitor proiect de țară pentru România, dar va putea servi ca platformă de lansare pentru Mircea Geoană dacă acesta va avea sprijin politic pentru intrarea în competiția pentru alegerile prezidențiale.

Printre membrii think-tank-ului se vor număra politicieni apropiați de Mircea Geoană, dar și antreprenori și figuri publice.

Potrivit surselor G4Media.ro, candidatura lui Mircea Geoană nu se bucură însă de susținere la vârful PSD. Marcel Ciolacu și alți lideri din partid s-ar teme că scandalurile și controversele din trecutul lui Mircea Geoană ar putea compromite din nou șansele PSD la prezidențialele din 2024.

Pe data de 17 mai, judecătorii de la Curtea de Apel București, care judecă dosarul de corupție al lui Marian Vanghelie, au decis să mențină măsura asiguratorie asupra celor trei ceasuri de lux pe care Mircea Geoană le-a primit de la fostul primar al sectorului 5. Magistrații cred că obiectele de lux au fost achiziționate din banii obținuți din mită. În urmă cu un an, instanța ridicase sechestrul asupra ceasurilor, potrivit Fanatik.ro

Marian Vanghelie ar fi cumpărat ceasurile din șpaga de 30 de milioane de euro

Decizia judecătorilor a fost luată în cadrul apelului formulat de Marian Vanghelie la condamnarea de 11 ani și 8 luni pentru 9 infracțiuni de luare de mită și abuz în serviciu și 7 infracțiuni de spălare de bani.

În același dosar au fost trimiși în judecată: Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie), Sorin Ștefan Ciocan, Laura Ciocan (director Economat sector 5) și Marian Dumitru. Procurorii DNA susțin că, în perioada 2006-2015, pe vremea când era primar al sectorului 5, Vanghelie a solicitat și primit foloase materiale necuvenite în valoare de 30,4 milioane de euro (20% din vânzări) de la omul de afaceri Marin Dumitru.

Din banii obținuți din mită, Vanghelie ar fi cumpărat și trei ceasuri de lux pe care i le-a oferit lui Mircea Geoană. Este vorba despre două modele diferite Vacheron Constantin și un Glashutte Panoramic Crono, care au costat, în total, peste 100.000 de euro.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”