SURSE Întâlnire între liderii PNL și Klaus Iohannis. Președintele le-a spus liberalilor să se pregătească de guvernare cu USR

SURSE Întâlnire între liderii PNL și Klaus Iohannis. Președintele le-a spus liberalilor să se pregătească de guvernare cu USR

Mai mulți lideri PNL, în frunte cu premierul Ludovic Orban, au participat marți seară la o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis, care a avut loc la Vila Lac, au declarat pentru G4Media.ro surse participante la întrevedere.

Potrivit acestora, șeful statului le-a transmis liderilor liberali mesaje de încurajare înaintea alegerilor parlamentare și le-a spus să se pregătească de guvernare împreună cu USR.

De asemenea, șeful statului le-a mai spus celor de la PNL că pandemia de coronavirus a fost gestionată mulțumitor și că încep să apară rezultate pozitive. Potrivit surselor citate, președintele le-ar mai fi spus liberalilor că, dacă pandemia evoluează pe o pantă descendentă, nu va mai fi nevoie de impunerea unor noi restricții pe viitor. Totuși, șeful statului le-a spus că școlile nu ar trebui deschise până nu scad cifrele privind infectările și desele.

Un alt subiect abordat la întâlnire au fost sondajele de opinie, în care, potrivit evaluării făcute, au explicat sursele G4Media.ro, PNL rămâne în continuare pe primul loc în preferințele electoratului, deși închiderea școlilor, a piețelor și tragedia de la Piatra Neamț l-au afectat. ”Cel mai mult a pierdut PSD în urma incendiului de la Piatra Neamț, mai mult decât noi, în vreme de USR a fost cel mai câștigat”, a explicat unul dintre liberalii prezenți la întâlnire.

Potrivit surselor citate, în momentul în care unul dintre liberali i s-a plâns președintelui de faptul că Dacian Cioloș vorbește mult despre funcția de premier, mai ales la Bruxelles, Klaus Iohannis ar fi exclamat: ”Aveți viitorul premier lângă voi!”.

Președintele i-a îndemnat pe liberali să transmită filialelor, ”care sunt puțin cam amorțite”, să se mobilizeze mai bine pe ultima sută a campaniei electorale, declarându-se totodată mulțumit de modul în care comunică miniștrii și guvernul.

Un alt subiect de discuție la întâlnirea dintre liderii PNL și președintele Iohannis a fost Planul Național de Relansare și Reziliență, care urmează să fie făcut public săptămâna viitoare de guvern.

Printre liderii PNL care au participat la întâlnirea cu șeful statului s-au numărat premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul finanțelor, Florin Cîțu și ministrul sănătății, Nelu Tătaru. De asemenea, au mai participat liderii grupurilor parlamentare din Senat și Camera Deputaților, Daniel Fenechiu și, respectiv, Florin Roman. La întâlnire au mai fost secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, senatoarea Alina Gorghiu și europarlamentarul Rareș Bogdan.


Citește și:

populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 Controverse după ce o cercetătoare s-a vindecat de cancer cu virusuri pe care le-a crescut singură în laborator. Mai multe reviste de specialitate au …

3 „Ești prost și îngâmfat” / „Ia apă în gură că faci praf! Javra dracului” / Scandal la România TV între Adriana Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir

4 Condamnații penal Dan Diaconescu, Victor Micula Jr și Gigi Becali, locomotive în campania liderului extremist AUR, pe rețele de socializare și la post…

5 Momente de groază pentru pasagerii unui avion care a căzut în gol peste două mii de metri: „Am crezut că vom muri, oamenii de lângă noi au intrat dire…