SURSE Dana Marijuana, prinsă drogată la volan în zona 2 Mai
Fosta artistă Marijuana, Dana Coteanu, a fost surprinsă conducând sub influența drogurilor în localitatea 2 Mai, în primele ore ale dimineții de joi, potrivit surselor „Adevărul”.
Dana Marijuana a fost prinsă drogată la volan, în localitatea 2 mai - Foto Arhivă
Artista Daniela Elena Coteanu , cunoscută sub numele de Dana Marijuana, a fost testată pozitiv la un control antidrog efectuat de polițiști în localitatea 2 Mai.
Incidentul a avut loc în primele ore ale dimineții de joi. Testul pozitiv a scos la iveală prezența amfetaminei și canabisului în organismul cântăreței, care a fost oprită în trafic pentru un control de rutină.
„La data de 22 august a.c., în jurul orei 02.25, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat o femeie, de 44 de ani, care a condus un autoturism pe D.N. 39, în localitatea 2 Mai. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.”, a precizat IPJ Constanța.
Cântăreața a fost transportată la spitalul din Mangalia pentru recoltarea probelor biologice.
Aminitm că, în urmă cu un an, doi tineri au fost uciși de un șofer drogat, în localitatea 2 Mai.
Pe 19 august s-a împlinit un an de la tragedia de la 2 Mai : accidentul rutier soldat cu moartea a doi tineri a dus la scandaluri și schimbări majore în Poliția Constanța. Vlad Pascu, șoferul care a condus sub influența a cinci droguri, e judecat pentru ucidere din culpă.
După accident, Pascu a fugit de la locul faptei și a fost ulterior capturat de polițiști în Vama Veche. Ancheta a confirmat că Vlad Pascu se afla sub influența mai multor substanțe interzise, inclusiv cocaină , amfetamină și metamfetamină, la momentul producerii accidentului.
Sursa: adevarul.ro