Surse CNN: Ginerele lui Donald Trump i-a cerut preşedintelui să ia în calcul recunoaşterea înfrângerii în alegeri

Surse CNN: Ginerele lui Donald Trump i-a cerut preşedintelui să ia în calcul recunoaşterea înfrângerii în alegeri

Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump şi consilier senior al preşedintelui, a vorbit cu acesta pentru a-i transmite să ia în calcul recunoaşterea victoriei lui Joe Biden, potrivit unor surse citate de CNN.

Mişcarea vine după ce Donald Trump a transmis într-un comunicat de presă – la foarte scurt timp după ce CNN l-a anunţat pe Joe Biden ca învingător în alegeri – că acesta „se grăbeşte în mod fals să pozeze în câştigător” şi că această cursă este „departe de a se fi încheiat”.

„Nu mă voi odihni până când poporul american nu va avea o numărare onestă a voturilor, pe care democraţia o cere”, a spus Trump, anunţând, totodată, că lupta în justiţie urmează să înceapă luni.

Adjunctul şefului de campanie al echipei Biden-Harris, Kate Bedingfield, a spus sâmbătă seară, după anunţul CNN, că nu a existat nicio comunicare între Trump şi Biden, şi nici între reprezentanţi ai celor două staff-uri.

sursă:  CNN


populare
astăzi

1 VIDEO „Ridică-te-n picioare /

2 VIDEO Cine-o fi „năpârca cu ochelari care dă târcoale”, Ponta?

3 Foarte interesante amănunte...

4 „A început spectacolul /

5 VIDEO Georgescu îndeamnă la boicotarea supermarketurilor în 10 februarie