Surpriza zilei!/Germania nu va furniza Ucrainei noi sisteme Patriot!
Berlin, 13 iun /Agerpres/- Ministrul german al apărării Boris Pistorius a declarat joi că ţara sa nu poate furniza Ucrainei încă un sistem antiaerian Patriot, după ce a oferit deja trei Kievului, estimând că alţi aliaţi ai Ucrainei „probabil pot face mai mult” pentru a furniza Ucrainei baterii Patriot sau rachete pentru acestea, în timp ce Polonia a reafirmat că la rândul ei nu poate elibera sisteme Patriot pentru Ucraina, relatează agenţiile DPA ş EFE, transmite Agerpres.
„Am furnizat deja trei sisteme. Aceasta înseamnă un sfert din capacităţile noastre, aşadar nu există spaţiu pentru a furniza nimic mai mult decât aceste trei sisteme. Le revine acum altor parteneri să furnizeze sisteme” Patriot Ucrainei, a spus Pistorius la sosirea la reuniunea miniştrilor apărării din statele NATO care se desfăşoară la Bruxelles. „Am dat mult, dar alţii, probabil, pot face mai mult”, a completat el.
În acest timp, un viceministru polonez al apărării a declarat că un sistem Patriot al SUA amplasat în Polonia şi care va fi transferat Ucrainei va fi înlocuit de un altul aflat în prezent în altă parte a lumii.
„Polonia nu a fost de acord cu transferul bateriei Patriot. Sistemele Patriot din Polonia apără cerul polonez şi aceasta nu se va schimba”, a precizat viceministrul polonez al apărării Cezary Tomczyk.
Reuniunea ministerială a NATO este precedată de o nouă întâlnire a grupului de contact care susţine cu ajutor militar Ucraina în războiul cu Rusia, cunoscut ca „grupul de la Ramstein” şi format din circa 50 de ţări.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut încă cel puţin şapte noi baterii Patriot, dar ţările ce dispun de astfel de sisteme sunt reticente să le furnizeze întrucât ele sunt parte integrantă a sistemelor naţionale de apărare antiaeriană.