SURPRIZĂ la FRF. Anunţ de ULTIMĂ ORĂ al lui Răzvan Burleanu

SURPRIZĂ la FRF. Anunţ de ULTIMĂ ORĂ al lui Răzvan Burleanu

"Am fost foarte ferm, nu schimbăm nimic în ceea ce privește licențierea. Altfel, înseamnă că mulți jucători nu își mai primesc banii. Este suficient că grupările nu mai au condiția datoriilor față de bugetul de stat. Chiar luni dimineață am discutat cu domnul Duru, responsabil pe acest sector și m-a asigurat că lucrurile stăteau total diferit față de ce era acum două săptămâni", a spus Răzvan Burleanu.

Întrebat dacă licențierea va fi obligatorie doar pentru echipele ce vor juca în cupele europene, Burleanu a menționat: "Este imposibil să schimbăm procedura de licențiere. Mai mult, avem deja o practică a UEFA care nu agreează deloc schimbarea procedurii de licențiere, să spunem eliberarea de această licențiere a cluburilor care nu participă în cupele europene. Numai astfel se poate asigura sustenabilitatea financiară și instituțională a cluburilor".

Răzvan Burleanu a comentat apoi meciul Petrolul—Dinamo, la care a fost prezent în tribună: "Noi avem în fiecare luni, la ora 09,30, o ședință. Am spus acolo că ambele echipe au fost dezamăgite de arbitraj, ceea ce se întâmpla mai rar. Și arbitrajul va intra într-o zonă de reformă prin câteva decizii în perioada următoare, dar și prin proiectul de încurajare a tinerilor din arbitraj. Ca și în fotbal, unde ducem lipsă de jucători de talent, Petrolul parcă juca în Liga Campionilor, mă refer la numărul foarte redus de jucători români de la Petrolul. La fel se întâmplă și la arbitri. Vin puțini arbitri din urmă. Dau credit românilor și nu sunt de acord cu aducerea de arbitri străini. Ei (arbitrii români, n.r.) trebuie să ducă meciurile așa cum trebuie. La finalul sezonului tragem linie și vedem care este performanța înregistrată".

"Vom lua toate deciziile ca arbitrii neperformanți să nu mai fie delegați. Mai mult, arbitrii care sunt suspendați de la Liga I să nu mai arbitreze la liga a doua și a treia", mai arătat Răzvan Burleanu.

Sursa: realitatea.net


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen