Surpriza din rechizitoriul unui fost de șef de IPJ trimis în judecată de DNA

Surpriza din rechizitoriul unui fost de șef de IPJ trimis în judecată de DNA

Șoferul pentru care ar fi făcut presiuni fostul șef al IPJ Cluj pentru a nu fi sancționat de agenți în trafic era soțul Sorinei Pintea, aflată și ea în mașină. Incidentul a avut loc în iulie 2018, când Sorina Pintea (PSD) era ministrul Sănătății.

Fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj Mircea Ion Rus a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, după ce ar fi făcut presiuni asupra a trei agenţi din subordine pentru a nu sancţiona contravenţional un şofer, a anunțat joi DNA.

În rechizitoriul anonimizat transmis vineri de Biroul de presă al DNA la solicitarea g4media.ro , procurorii relatează ceea ce s-a întâmplat în 28 iulie 2018, când trei agenți de poliție au oprit în trafic, într-o localitate din Cluj, mașina înmatriculată în Maramureș, în care s-ar fi aflat ministrul Sănătății „s-a angajat în depășirea coloanei, trecând peste marcajul longitudinal continuu și peste trecerea pentru pietoni semnalizată prin indicator rutier și marcaj. În același timp, (…) fiind operator radar, a constatat că acest autoturism circula cu viteza de aproximativ 99 de km/h în condițiile în care se afla în localitate iar limita de viteză era de 50 km/h”.

Numele din rechizitoriu nu sunt publice, însă la acel moment ministrul Sănătății era Sorina Pintea din Baia Mare.

„Printre multiplele aspecte denunțate s-a sesizat și faptul că, la data de 28 iulie 2018, numitul Rus Mircea Ion ar fi încercat să îi determine pe trei agenți de poliție aflați în timpul serviciului, să nu ia măsurile legale față de un conducător auto, soțul numitei (…), ministru al sănătății la acel moment (și ea prezentă în autovehiculul respectiv), pentru depășirea limitei legale de viteză și efectuarea unei depășiri pe linia continuă. În acest scop, susnumitul l-ar fi contactat telefonic pe unul dintre agenți, respectiv pe numitul (…) și i-ar fi solicitat acestuia să nu întocmească niciun act până la sosirea sa. Ulterior, având în vedere că agentul de poliție a luat măsurile legale, inspectorul șef ar fi declanșat un control cu privire la legalitatea măsurilor luate de acesta în contextul descris”, se arată în rechizitoriu.

Fragment din rechizitoriu:

„Din actele efectuate în cursul urmăririi penale a rezultat următoarea stare de fapt:

În anul 2018, în cursul zilei de 28 iulie, în jurul orelor 16.00, (…), agent de poliție rutieră, se afla, în baza unui plan de acțiune stabilit la nivelul IPJ Cluj, în serviciul de supraveghere al traficului pe DN1C în localitatea Iclod. Din echipaj făceau parte și agentul de poliție (…) și agentul de poliție (…), ambii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla. Activitatea se efectua cu un autoturism Dacia Logan neinscripționat care era dotat cu aparat radar. (…)

La un moment dat, echipajul fiind poziționat pe raza localității Iclod, pe partea dreaptă a sensului de mers înspre municipiul Gherla, cu fața orientată înspre ClujNapoca, au observat o coloană de autovehicule și un autoturism marca Volvo înmatriculat în județul Maramureș care, s-a angajat în depășirea coloanei, trecând peste marcajul longitudinal continuu și peste trecerea pentru pietoni semnalizată prin indicator rutier și marcaj. În același timp, (…) fiind operator radar, a constatat că acest autoturism circula cu viteza de aproximativ 99 de km/h în condițiile în care se afla în localitate iar limita de viteză era de 50 km/h.

(…) a procedat la oprirea autoturismului iar (…) s-a deplasat la acesta, și-a declinat calitatea de polițist și a solicitat conducătorului auto să-i prezinte documentele personale și ale autoturismului. În același timp i-a adus la cunoștință conducătorului auto, o persoană de sex bărbătesc, motivele pentru care a fost oprit. Acesta i-a prezentat documentele solicitate, timp în care pasagerul de sex feminin aflat pe locul din dreapta față al autoturismului înmatriculat în Maramureș, i-a spus că deține funcția de ministru al sănătății, fără a-i transmite numele sau alte date. Răspunsul agentului a fost ”Sănătate”, după care, cu actele primite de la conducătorul auto, a revenit la autospecială. A început efectuarea verificărilor conform procedurilor, respectiv vizualizarea imaginilor video și verificarea conducătorului auto și autoturismului în bazele de date. (…)

În continuare a procedat la întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor în care a descris faptele constatate și a luat următoarele măsuri: amendă în cuantum de 580 de lei pentru una dintre contravenții și avertisment pentru cealaltă. Totodată a procedat la reținerea permisului de conducere pentru efectuarea manevrei de depășire neregulamentară în condițiile descrise mai sus.

După întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, a dovezii înlocuitoare a permisului de conducere și a înștiințării de suspendare a dreptului de a conduce, s-a deplasat la autoturismul de Maramureș și i-a adus la cunoștință conducătorului auto măsurile luate, întrebându-l dacă are de făcut obiecțiuni. A răspuns negativ dar a refuzat să primească și să semneze procesul verbal. Din acest motiv, s-a procedat la oprirea unui alt autoturism, conducătorul auto fiind rugat să asiste în calitate de martor la refuzul semnării procesului verbal de constatare. (…)

La finalul procedurii și în momentul restituirii documentelor către conducătorul auto, persoana de sex feminin care s-a prezentat ca fiind ministrul sănătății i-a transmis pe un ton răspicat faptul că ea se grăbește și a trebuit să aștepte 20 de minute. Aceasta s-a arătat foarte revoltată motivând că este reținută și că are treburi importante de făcut.

În același timp, i-a transmis că nu va pleca de la fața locului până ce nu va sosi inspectorul șef Rus Mircea Ion.

Conform aprecierilor agentului constatator toată procedura a durat maxim 15 minute, perioadă de timp necesară și normală pentru efectuarea unor astfel de verificări și întocmirea documentelor obligatorii.

Ulterior, a revenit la echipaj și s-au continuat activitățile specifice, autoturismul de Maramureș rămânând la locul opririi. (…)

După maxim 20 de minute de la terminarea procedurilor (…) a primit un telefon de la o persoană care s-a recomandat a fi inspectorul șef al IPJ Cluj Rus Mircea Ion. După unele discuții cu privire la coincidența de nume, i-a solicitat lămuriri cu privire la cele constatate. I-a relatat pe scurt care au fost constatările, după care i-a transmis să rămână la fața locului până ce ajunge și el.

După aproximativ 20-30 de minute de la momentul apelului telefonic, la fața locului a sosit inspectorul șef Rus Mircea Ion, îmbrăcat în ținută informală și la volanul unui autoturism civil marca Peugeot. După ce a coborât din mașină, inspectorul șef Rus Mircea Ion a venit la echipaj, iar cei trei agenți au coborât din autospecială. Acesta i-a întrebat ce s-a întâmplat, iar (…) i-a transmis încă o dată pe scurt starea de fapt și măsurile luate. În continuare, inspectorul șef Rus Mircea Ion li s-a adresat din nou, în sensul că dacă nu puteau să-l ierte pe conducătorul auto, dacă se impuneau măsurile luate și că ”doamna ministru construiește un spital în județul Cluj”. Răspunsul a fost negativ cu indicarea împrejurării că acele contravenții săvârșite au fost înregistrate cu aparatul radar. (…)

Această adresare a fost reținută și redată mai exact în cadrul depoziției agentului (…): ” inspectorul șef a venit lângă noi și ne-a transmis fiind deranjat, că ”nu vă știți orienta” și că ”doamna ministru face un Spital Regional de Urgență în Cluj”. (…)

După aceste discuții, inspectorul șef Rus Mircea Ion s-a deplasat la autoturismul de Maramureș iar doamna ministru a coborât din mașină. Cei doi au stat la discuții aproximativ 20 de minute la finalul cărora inspectorul șef Rus Mircea Ion i-a salutat și a plecat de la fața locului cu autoturismul cu care a venit.

În jurul orelor 18.00, (…) a fost contactat telefonic de către un ofițer de poliție care s-a recomandat a fi din cadrul Biroului Control Intern al IPJ Cluj și i s-a solicitat ca, în aceeași zi, la orele 20.00 să fie prezent la sediul Poliției Gherla pentru a se întâlni cu acest ofițer. La orele 20.00 s-a deplasat la sediul Poliției Gherla, colegii (…) și (…) continuându-și activitatea separat întrucât lucrau încă în schimbul 2 care se desfășoară între orele 14.00-22.00.

La puțin timp a sosit și ofițerul de la control intern care le-a solicitat să întocmească un raport cu privire la oprirea în trafic a autoturismului de Maramureș. Nu li s-a transmis de către ofițerul de la control intern dacă sunt supuși vreunei proceduri disciplinare sau administrative, doar s-a cerut întocmirea raportului.

La solicitarea ofițerului din cadrul Biroului Control Intern al IPJ Cluj, (…) i-a predat acestuia și copii după procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, dovada înlocuitoare a permisului de conducere și înștiințarea.

Nu au mai fost convocați niciodată de către Biroul Control Intern al IPJ Cluj și nu li s-a adus la cunoștință modalitatea de soluționare a acelor verificări. (…)”

Rechizitoriul integral Ioan Mircea Rus


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...