Marea surpriză a alegerilor locale din Alba Iulia, pe lângă victoria lui Gabriel Pleșa (USR) la funcția de primar, este candidatul independent pentru Consiliul Local, Paul Victor Florea, care a obținut 1.176 voturi, adică un procent de 5,36%. Tânărul s-a clasat pe locul patru după PNL, USR și PSD, scrie alba24.ro .
Florea, intrat pe ultima sută de metri în cursa alegerilor locale, a reușit să învingă o serie de partide care au dus o amplă campanie pentru aceste alegeri locale.
Mai exact, Paul Victor Florea a obținut un scor mai bun decât AUR – 869 voturi (3,96%), ANA – 947 voturi (4,32%) – formațiunea politică a fostului independent Mircea Trifu care nu a mai obținut un mandat, Pro România – 842 voturi (3,84%), ALDE – 834 voturi (3,80%), PMP – 748 voturi (3,14%), Partidul Verde – 361 voturi (1,64%) sau Bumbu Nicolae – 187 voturi (0,85%).