Suprafețele cultivate cu cartofi în România au scăzut alarmant: "Dispare în câțiva ani"

Suprafețele cultivate cu cartofi în România au scăzut alarmant: "Dispare în câțiva ani"

Suprafețele cultivate cu cartofi au scăzut alarmant, spune președintele federației naționale de producători / FOTO: agrointel.ro

Dacă în 1989 în România suprafața totală cultivată cu cartof era de 270.000 de ha, în anul 2013, potrivit APIA, au fost cultivate cu această cultură 41.000 de ha, a spus sursa citată care a adăugat că și suprafețele cultivate cu sămânță pentru această cultură au scăzut constant ajungând la câteva zeci de ha.

"Am tot tras semnale la Ministerul Agriculturii, dar nu există reacții. Această cultură trebuie susținută pentru că altfel dispare în câțiva ani. Nu mă refer la micii producători care vor cultiva pentru gospodăria proprie, ci la marii cultivatori de cartof. Nu mai putem cultiva cartofi fără a avea sistem de irigații pentru că este o plantă care are nevoie de apă. În continuare se fac importuri masive de cartofi din Germania, Polonia, Franța și din alte țări unde această cultură este subvenționată, fără documente și fără taxe vamale și de aceea prețul la noi pe tarabă este mai mic decât al cartofului autohton. Pentru înființarea unui hectar, un fermier de la noi cheltuie între 1.500-2.500 de lei, iar pentru un hectar de cartof pentru sămânță 3.000 de lei. Dacă vremea este secetoasă recolta obținută de pe un hectar nu acoperă cheltuielile. Eu personal pot să vă spun că, dacă anul trecut am cultivat cu cartof o suprafață de 100 de ha, în acest an voi cultiva doar 54 de ha. Și peste tot sunt astfel de reduceri de suprafață pentru cultura de cartofi", a explicat Ioan Benea.

Președintele Federației Naționale Cartoful a mai arătat că situația este aceeași în toate județele mari cultivatoare de cartofi — Suceava, Harghita, Covasna, Brașov, Dâmbovița.

Și în județul Brașov suprafața cultivată cu cartofi a scăzut de la 16.000 de ha în urmă cu 10 ani, la 9.000 de ha în prezent, a precizat, pentru AGERPRES, directorul tehnic al Direcției Agricole Brașov, Gyero Mihai.

Specialiștii de la Institutul Național al Cartofului și Sfeclei de Zahăr de la Brașov spun că suprafețele cultivate cu sămânță de cartof sunt în scădere de la un an la altul.

În prezent Institutul mai cultivă 40 de ha cu sămânță de cartof pentru soiurile Roclas, Cristian, Riviera timpuriu, Rustic și Marfona.

"Avem pe stoc 20 de tone de sămânță de cartof la prețul de 1,5 lei pe kg, dar deocamdată cumpărătorii sunt puțini. Prețul nu este unul foarte mare dacă avem în vedere că pentru sămânța din import prețul ajunge și la 1000 de euro tona", a precizat pentru AGERPRES, directorul tehnic al Institutului Național al Cartofului și Sfeclei de Zahăr, Viorel Macavei.

Deși cultivatorii de cartof au declarat toamna trecută că prețul cartofului va ajunge în iarnă și la 3 lei pe kg, acest lucru nu s-a întâmplat. Prețurile au variat între 1,5 și 2 lei kg și foarte rar 2,5 lei, prețuri care se mențin și în prezent.

Sursa: realitatea.net


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”