Suprafața ghețarilor din Peru s-a redus cu aproximativ 40% în ultimii 40 de ani (raport)

Suprafața ghețarilor din Peru s-a redus cu aproximativ 40% în ultimii 40 de ani (raport)

Încălzirea climatică a provocat topirea cu 40% a ghețarilor în Peru, în ultimii 44 de ani, arată un raport al Autorității naționale pentru apă (ANA) din această țară, publicat joi, scrie AFP.

'În cursul ultimilor 40 de ani, ghețarii din cei 19 masivi muntoși ai Anzilor Cordilieri au pierdut mai mult de 40% din suprafață comparativ cu inventarul realizat în 1970', se arată într-un raport al ANA.

Guvernul statului Peru preia în decembrie acest an președinția COP20, conferința ONU privind schimbările climatice care vizează stabilirea bazelor unui acord pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Raportul ANA, realizat pe imagini satelitare, relevă faptul că topirea ghețarilor a dus la apariția a aproximativ o mie de noi lacuri de înaltă altitudine.

Ghețarul Pastouri, unul dintre cei mai importanți în munții Cordilieri, situat la 5.240 metri altitudine în regiunea Ancash din Nord, a pierdut 52% din calota sa de gheață și ar putea dispărea complet în următorii zece ani din cauza încălzirii planetei.

Peru are un total de 2.697 ghețari în 20 de regiuni ale Anzilor și este una dintre cele 10 țări cele mai vulnerabile în fața efectelor schimbărilor climatice.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!