Există o serie de superstiții și de obiceiuri care încă se mai păstrează în multe zone ale țării, atât în Săptămâna Mare, cât și în zilele de Paști, a căror origine s-a pierdut în negura timpului.

Magia sărbătorilor pascale și misterele care le înconjoară ne sunt dezvăluite de Doina Ișfănoni, cercetător etnolog în cadrul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București și Amalia Boari, specialist în cadrul Centrului de Creație Vâlcea. Sunt o serie de ritualuri și tradiții despre ce este bine și ce nu este bine să facem în această perioadă.

Dintre obiceiurile mai mult sau mai puțin știute am aminti despre focurile aprinse în Săptămâna Mare și pomenirea morților, despre Joimăriță, despre superstițiile legate de cocoși, despre ziua când este bine să se vopsească ouăle, dar și de ce după slujba de Înviere primul care ar trebui să intre în casă este capul familiei, ori ce semnifică spălatul cu apă cu argint sau aur și multe altele.

Săptămâna Mare

„În localitățile din sudul județului Vâlcea, gen Valea Mare, Crețeni etc. încă se păstrează tradiția ca în ziua de Joii Mari să se împartă oale de lut cu mâncare de post și căni cu apă tot din lut, pentru sufletele morților. Se crede că în Joia Mare aceștia se întorc în locurile în care au trăit și vor rămâne aici până de în ziua de Paște. De aceea, se fac focuri mari din boji – o plantă considerată magică – pentru a încălzi sufletele morților”, a dezvăluit pentru „Adevărul“ Amalia Boari, de la Centrul de Creație Vâlcea.

Joia Mare mai este cunoscută și drept ziua în care trebuie preparate ouăle pascale.

Fără cocoș și urzici

„Și tot în Săptămâna Mare, nu se taie și nu se mănâncă cocoși, pentru că Iisus a fost trădat la al doilea cântat al cocoșului și nu se consumă nici urzici, pentru că trupul lui a fost bătut cu urzici. Dar aceste superstiții le întâlnim și în alte zone ale țării”, a mai menționat specialistul.

Fiecare zi din Săptămâna Mare are câte o semnificație: dacă lunea, spre exemplu, trebuia să aerisești și să primenești casa, ziua de marți este cunoscută drept Marțea seacă când gospodinele aveau de grijă să facă doar anumite lucruri ca să nu se usuce laptele vitelor și grânele din holde; iar miercurea împrăștiau cenușă peste terenurile cultivate, ca să fie recoltele bogate.

„Dincolo de pomeniri și focuri, joia se manifestă divinitatea cunoscută drept Joimărița. Nu se mai ține neapărat astăzi, dar înainte ea era cea care pedepsea fetele și femeile care nu-și terminaseră treaba peste iarnă, privind cusutul, pregătitul pieselor de port popular și ce mai aveau ele de pregătit. Vinerea era și este în continuare ziua dedicată pregătirii cozonacilor, în timp ce sâmbăta - credincioșii se pregătesc pentru slujba de Înviere”, menționează specialista vâlceană.

Noaptea de Înviere: „Lumina ne ferește de rele peste an”

Tradițiile continuă și după slujba de Înviere: „Când se întoarce familia acasă, primul care intră în casă este bărbatul cel care cu lumânarea de la Înviere luminează toate încăperile casei, ca să ne ferească de rele peste an. Este o tradiție care se mai păstrează astăzi chiar și la oraș. Iar a doua zi, practic în prima zi de Paște, credincioșii se spălau, de fapt încă se mai spală cu apă proaspătă de izvor în care a fost pus un ou roșu și un ban de argint ca oamenii să fie roșii și sănătoși, pentru că exista credința că argintul te ferește de boli”.

Se crede că persoanele cu care ciocnești ouă roșii în Noaptea de Înviere le întâlnești și pe lumea cealaltă.

Ce este indicat să facem în prima zi de Paște

Într-o recentă emisiune la TVR2, cercetătoarea etnolog Doina Ișfănoni a explicat simbolistica argintului sau aurului după caz din apa folosită în prima zi de Paște, dar și pașii corecți care trebuie făcuți ulterior acestui ritual: de luarea Paștelui, la ciocnirea ouălor și gustarea din Pască.

Ritualul de spălare pe față în prima zi de Paște reprezintă pasul de intrare în sărbătoarea pascală: „Există în tradiție nenumărate purificări începând din Vinerea Mare, Sâmbăta Mare și chiar din dimineața primei zile de Paște, prin îmbăierile rituale pentru a ne detașa de tot ceea ce înseamnă răul nevăzut. În prima zi de Paște, cel mai frumos bol din casă se umple cu apă. Este un ritual care se practică încă, chiar într-un mod de experiment. Este vorba despre apa neîncepută, despre un ou roșu simplu care reprezintă jertfa și un bănuț de argint care simbolizează darurile Lunii, ori de aur – strălucirea Soarelui. Nici într-un caz nu se pune problema câștigului de bani, așa cum ar fi unii tentați să creadă. Aurul semnifică puterea, sănătatea, vitalitatea, dăruite de Soare sau germinația în cazul Lunii. S-a instituit ritualul cu moneda sau, după caz, verigheta de aur”.

După spălare și purificare, prima etapă spre sărbătoare, urmează „Paștile”: „Trebuie să ne împărtășim cu trupul și să luăm sângele Domnului prin pâinea care este stropită cu vin. În unele zone, precum Transilvania (dar și în Oltenia - n.red.) există un amestec între pâine și vin pe care credincioșii îl duc acasă în căni”.

Tot în Oltenia, aceasta se împarte imediat după slujbă care de obicei, cel puțin în zona Vâlcii, durează până spre dimineață.

Urmează ritualul ciocnirii ouălor și Pasca: „După ce s-au ciocnit ouăle se gustă din pască, aliment ce va rămâne ca simbol al sărbătorii împreună cu ouăle roșii tot timpul. Masa de Paște, ca și masa de Crăciun, nu se lasă goală, pentru sporul casei, pentru reunirea familiei. Este vorba despre percepția întregului, de aceea rămân pe masă pasca și coșul cu ouă”.

Pasca are și ea o poveste care de asemenea comunică vechi și străvechi simboluri: „În primul rând se face tot timpul rotundă, pentru că întruchipează soarele și forța lui. În zonele din sudul țării pe margine nu se mai pune funia, ci un fel de bandă zimțată care întruchipează razele soarelui. De asemenea, acea funie înseamnă împletirea tuturor vlăstarelor din neam, pentru ca în felul acesta să avem certitudinea că vom fi împreună. Iar Crucea Mântuirii care se face pe mijlocul Păștii anunță și ea de asemenea integrarea în marea familie a creștinătății și a unirii cu Mântuitorul Hristos!”

Primenitul de Paști

Un alt obicei care a devenit un fel de obsesie a omului modern, după cum recunosc și specialiștii îl reprezintă primenirea trupului, care din păcate a devenit mai importantă decât cea spirituală înfăptuită prin spovedanie și împărtășanie, prin comportament decent și smerenie, prin acceptarea celuilalt așa cum este el.

„În societatea tradițională, primenirea trupească era un moment de mare competiție: cămașa se cosea la fiecare sărbătoare pascală pentru fiecare membru al familiei. În Romanați, când am pregătit dosarul cămășii cu altiță pentru patrimoniul UNESCO, am aflat că se coseau câte două cămăși – una la vedere și una pe ascuns noaptea, la lampă, ca să nu vadă nimeni ce s-a pus în altiță”, a povestit etnologul Doina Ișfănoni.

Și în Transilvania, în Ținutul Pădurenilor, există un motiv unic al „rândurilor” de pe mâneca de pe cămașă: „Există și astăzi această tendință pentru preocuparea noului – înnoirii – pentru că unui trup primenit spiritual îi trebuie și o haină curată și nouă – reprezintă un nou început. Trebuie să înțelegem că Paștele reprezintă trecerea de la ceea ce am fost spre ceea ce ne dorim să fim. A năzui să fii înseamnă să ai acea componentă de întreg între minte și suflet. Și să nu uităm în perspectivă că emoționalul nu ne degradează, ci ne înalță”.

Tradiții unice păstrate cu sfințenie: udatul și scrânciobul

Iar dacă primenirea spirituală și trupească a existat în toate timpurile și societățile, în toate zonele, mai există și tradiții care fie s-au manifestat, fie încă se manifestă doar în anumite zone ale țării. Deși, pe unele dintre ele le regăsim sub o formă sau alta și în alte colțuri ale Europei, cum ar fi udatul în a doua zi de Paște. În Transilvania, fetele și tinerele neveste încă mai sunt udate cu parfum, iar în țări precum Ungaria, Slovacia, Cehia, Ucraina sau Polonia se practică udatul cu apă.

Un alt obicei mai rar întâlnit la noi este datul în leagăn practicat în Moldova: „Scrânciobul întruchipa religios căința lui Iuda pentru că l-a vândut pe Mântuitor. Este o petrecere a tineretului în a doua și a treia zi de Paști. În fața comunității se urcau pe leagănul propriu zis tinerii care urmau să se căsătorească și în felul acesta comunitatea afla care cu cine se va lua”.

Tot de Paște, se mai organizează și acum o serie de evenimente precum Junii Brașovului, Alegerea Craiului în Transilvania sau a Plugarului care reprezintă evidențierea părții pozitive a omului și a hărniciei, ori „Recruții din Jina” care în trecut erau chiar tinerii care urmau să plece în armată.

În Banat, oasele de miel mâncat în perioada Paștelui erau îngropate la rădăcinile unui copac, în credința că în acest mod membrii familiei vor rămâne toată viața împreună.