Suntem DEFECȚI? Ăsta a fost ȘEFUL Microsoft România?

Suntem DEFECȚI? Ăsta a fost ȘEFUL Microsoft România?

Procurorii DIICOT susţin, în referatul cu propunerea de arestare preventivă, că fostul şef al Microsoft România, Călin Tatomir, a prejudiciat statul cu 2.909.547 de lei, respectiv 2.147.759 lei, prin două firme, în dosar fiind arestat şi un fost asociat al fratelui lui Sebastian Ghiţă. 

Potrivitt DIICOT, Călin Tatomir a făcut parte dintr-un grup care se ocupa cu înregistrarea în contabilitatea unor firme de operaţiuni fictive de servicii IT, care nu au fost prestate în realitate pentru a nu plăti taxele către stat.

Fostul şef al Microsoft România ar fi aderat la grup în anul 2007, prin implicarea celor două societăţi pe care le controla, SC CCT SRL şi SC CD Software Consult SRL, ca beneficiare ale serviciilor a cinci firme fantomă, prin intermediul lor realizându-se eludarea taxelor către stat.

Potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă, rolul lui Călin Tatomir era negocierea, încheierea şi semnarea formală, în numele celor două firme, de contracte şi alte documente cu firmele fantomă “în scopul de a crea aparenţa realităţii prestării serviciilor fictive”. De asemenea, acesta primea de la liderul grupării documente justificative contractuale şi fiscale nereale dispunând "înregistrarea acestora în evidenţele contabile ale firmelor beneficiare, dându-le astfel posibilitatea înregistrării de cheltuieli şi TVA deductibil nereal". 

Potrivit sursei citate, Călin Tatomir se ocupa de crearea aparenţei serviciilor achiziţionate dar şi de retragerea sumelor după derularea circuitului fictiv.

"În perioada decembrie 2008-februarie 2014, în calitate de administrator scriptic şi faptic al firmei SC CCT SRL a dispus înregistrarea în evidenţele contabile ale firmei sus-indicate de facturi fiscale nereale vizând prestarea de servicii fictive în domeniul IT precum şi servicii fictive constând în livrarea de diverse produse promoţionale, de către firmele fantoma, în valoare totală de 9.277.385 lei documente fiscale în baza cărora societatea beneficiară SC CCT SRL a înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive în valoarea menţionată şi a prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 2.909.547 lei", spun procurorii în referat.

În total, prin activitatea celor două firme pe care le controla, ar fi prejudiciat statul român cu peste cinci milioane de lei.

“În perioada ianuarie 2007-noiembrie 2013, în calitate de administrator faptic al firmei SC CD Software Consul SRL, a dispus înregistrarea în evidenţele contabile ale firmei sus-indicate de facturi fiscale nereale vizând prestarea de servicii fictive în domeniul IT către firmele S.C.G. Swiss Consulting Grup SRL Bucureşti şi SC CantorR IT&C SRL Bucureşti, în valoare totală de 6.946.802 lei, documente fiscale în baza cărora societatea beneficiară SC CD Software Consult SRL a înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive în valoarea menţionată şi a prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 2.147.759 lei", precizează DIICOT.

În dosar apare şi numele unei firme la care asociat a fost fratele lui Sebastian Ghiţă, Alexandru, partenerul acestuia de afaceri, Cristian Călinescu, fiind arestat preventiv în dosar. Alexandru Ghiţă, fratele deputatului PSD Sebastian Ghiţă, a preluat în 2013 un sfert din Grup Industrial GIR, o companie care oferă servicii telecom. Firma este cunoscută pe piaţă pentru contracte de milioane de euro câştigate cu companii de stat şi instituţii publice.

Cristian Călinescu şi-ar fi desfăşurat activitatea în cadrul grupului în perioada 2007-2010, prin implicarea firmei SC Gupul Industrial GIR S.A, pe care o controla şi coordona în fapt, "ca ”beneficiară” a serviciilor fictive prestate de firmele fantomă, sens în care şi-a asumat şi a îndeplinit ca atribuţii în cadrul grupului precum plata în conturile firmelor fantomă a sumelor de bani aferente documentelor justificative contractuale (contracte, acte adiţionale, anexe) şi documentelor fiscale (facturi) vizând prestarea serviciilor fictive creând astfel aparenţa realităţii şi provenienţei serviciilor achiziţionate cu consecinţa diminuării obligaţiilor fiscale către stat", arată procurorii DIICOT în referatul cu propunerea de arestare preventivă.

Potrivit DIICOT, prin intermediul firmei pe care o controla, Cristian Călinescu ar fi prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 1.137.500 lei, prin neplata taxelor către stat.

Prejudiciul total, estimat de procurori, este de 11.420.912 lei.

Pe lângă Călin Tatomir şi Cristian Călinescu, în dosar au fost arestaţi preventiv şi Valeriu-Cristian Arsenie (liderul grupării), Norbert Hauser, Valentin Alexandru Stan, Cezar-Florin Golumbeanu, Robert-Florin Cristea, alte trei persoane, Marius Airinei, Răzvan-Marian Oprişan şi Ionuţ-Răzvan Dumitriu, fiind cercetate sub control judiciar.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri