Summitul virtual Biden-Xi ar urma să aibă loc luni (media americane)
Prima întâlnire în format virtual între preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping ar urma să aibă loc luni, au indicat joi mai multe media americane, preluate de AFP.
Biden şi Xi au discutat deja prin telefon de două ori, dar acest summit virtual constituie ocazia pentru cele două superputeri să continue dialogul, într-un moment în care relaţiile lor sunt la cel mai scăzut nivel într-o serie întreagă de subiecte, de la comerţ şi până la drepturile omului, trecând prin ambiţiile regionale ale Chinei.
Principiul acestei întâlniri, prima prin videoconferinţă de la instalarea democratului la putere în ianuarie, fusese anunţat la începutul lui octombrie de către Casa Albă.
Reuniunea este, teoretic, prevăzută pentru luni, au indicat CNN şi Politico, care citează surse sub rezerva anonimatului.
SUA şi China au organizat în martie, la Anchorage, în Alaska, prima întrevedere faţă în faţă a celor doi lideri în mandatul lui Joe Biden, dar întâlnirea a prilejuit o etalare inedită a dezacordurilor profunde dintre primele două puteri mondiale.
Tensiunile au urcat şi mai mult în ultimele săptămâni pe tema Taiwanului.
Xi Jinping a avertizat joi în legătură cu un context demn de 'Războiul rece' în regiunea Asia-Pacific, unde Statele Unite încearcă să contracareze ambiţiile Beijingului.
Liderul chinez s-a declarat însă 'pregătit să lucreze' cu Statele Unite.
La rândul său, Joe Biden dă asigurări că vrea să coopereze cu autorităţile chineze în ce priveşte unele provocări comune precum schimbările climatice. În acest dosar, SUA şi China şi-au anunţat miercuri, la Glasgow, intenţia de a intensifica eforturile comune pentru a lupta împotriva încălzirii climatice.AGERPRES